Comunitate

Centru de evaluare Covid, la Sanatoriul din Brad

Magdalena Șerban

Circa 230 de centre de evaluare am­bulatorie pentru pacienții Covid-19 vor fi deschise în România în valul 5 al pan­de­miei, iar lista lor ar putea fi disponibilă odată cu adoptarea unei Hotărâri de Guvern. Unul dintre ele va fi la Sanatoriul de Pneumoftiziologie Brad.

Se așteaptă normativele
„Am pregătit spațiul necesar pentru punerea în funcțiune a unui centru de eva­luare, cu respectarea circuitelor, aici putând să fie efectuate investigații paraclinice, de laborator și examen radiologic pulmonar. In­ter­valul orar de funcționare va fi 8:00 – 20:00, de luni până vineri. Așteptăm regle­mentările referitoare la desfășurarea acti­vității, prin existența unor asemenea locații scăzând presiunea pe unitățile de primiri urgențe, centrele deservind pacienții cu forme ușoare și medii. Ceea ce este sigur e că pacienții SARS-CoV-2 vor fi preluați în regim de spitalizare de zi (n.r. – fără să fie internaţi peste noapte), pentru a li se putea face investigații în urma cărora doctorii vor prescrie medicamentația ce va fi admi­nis­trată la domiciliu”, a declarat medicul primar pneumolog Marcel Iosif Cârjea (foto), mana­gerul Sanatoriului de Pneumoftiziologie Brad. De precizat că persoanele cu Covid vor ajunge în aceste centre în ziua confirmării sau în cea imediat următoare, autoritățile luând în calcul inclusiv prescrierea unor antivirale precum Favipiravir ori adminis­tra­rea de anticorpi monoclonali, terapii efi­ciente în primele zile după infectare pentru a preveni agravarea bolii. Nu e nevoie de bilet de trimitere, deoarece vor fi evaluați și tratați gratuit atât cei asigurați, cât și cei neasi­gurați. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat că spitalele în ambulatoriile cărora vor funcționa centre de evaluare vor încheia acte adiționale cu Casele Județene ale Asi­gu­rărilor de Sănătate, iar Ministerul va pu­blica o „hartă interactivă” cu toate cele 230 care vor fi înființate în întreaga țară.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura