Prima pagina

ActualitateFlash

Puşi sub acuzare în dosarul mafiei lemnului de la Schweighofer

Mai mulţi directori de la fabricile Holzindustrie Schweighofer din Sebeş şi Rădăuţi au fost puşi sub acuzare, după percheziţiile efectuate în 30 mai de DIICOT, scriu cei de la ştiripesurse.ro.
Conform sursei citate, printre suspecţi se numără Nichifor Tofan, directorul fabricii Holzindustrie Schweighofer de la Rădăuţi, precum şi alţi doi directori din cadrul aceleiaşi unităţi şi o persoană cu funcţie de conducere de la fabrica din Sebeş.

Citește mai mult
ActualitateFlash

George Becali, văzut ca potenţial investitor în brandul „Părintele Arsenie Boca”

Subiectul „Părintele Arsenie Boca” – marcă înregistrată continuă să rămână în atenţia publică. De data aceasta, în prim-planul scenariului a fost angrenată o persoană cu multă notorietate. Este vorba despre Gigi Becali (foto), care ar fi dispus să preia aşa-zisul brand de la Şandor Andor. Acesta din urmă susţine că este deţinătorul mărcii înregistrate de compania englezească Additional Worlwide Care Services (AWCS) LTD la Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO). Între cei doi ar fi avut loc deja primele negocieri.

Citește mai mult
FlashPolitica si administratie

Curtea Constituţională a decis, în conflictul între puteri, în favoarea Guvernului. Preşedintele Iohannis, obligat să o demită pe Laura Codruţa Kovesi

Curtea Constituţională a României (CCR) a constatat că există conflict între puteri în cazul respingerii revocării şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi (foto). Preşedintele urmează să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al DNA, fiind constatată existenţa unui conflict juridic de natură constituţională generat de refuzul şefului statului de a da curs propunerii de revocare, scrie în decizia Curţii Constituţionale a României. Scorul în CCR a fost de 6 la 3. Cei trei judecători care au votat împotriva constatării unui conflict sunt Livia Stanciu, Daniel Morar şi Mircea Ştefan Minea.

Citește mai mult
ActualitateFlash

Dosarul „Holzindustrie Schweighofer” are repercusiuni şi în judeţ: Percheziţii la Direcţia Silvică Hunedoara şi la domiciliul şefului instituţiei

Colosul din industria lemnului – Holzindustrie Schweighofer – a intrat în vizorul anchetatorilor. Ieri, 30 mai, poliţiştii şi procurorii DIICOT au efectuat 23 de percheziţii la sediile întreprinderii şi la colaboratorii acesteia din judeţele Hunedoara, Alba, Suceava, Bihor şi din municipiul Bucureşti. La noi în judeţ au fost percheziţionate sediul Direcţiei Silvice Hunedoara şi domiciliul din Simeria al directorului instituţiei, Radu Crişan (foto mic).

Citește mai mult
ActualitateFlash

Un pivot al Muzeului Metropolitan din New York, în judeţ: Ambasadorul SUA şi al Marii Britanii, prezenţi la deschiderea Muzeului Textilelor din Băiţa

Muzeul Textilelor de la Băiţa a fost inaugurat la finele săptămânii trecute, în prezenţa unor invitaţi de seamă, printre care ambasadorul SUA, Hans Klemm, şi cel al Marii Britanii, Paul Brummel, în România. De asemenea, la eveniment au participat ministrul Românilor de Pretutindeni, reprezentanţi ai muzeelor din ţară, parlamentari şi oficialităţi locale. Este primul muzeu de acest gen din ţară şi chiar din Europa de Est şi aparţine soţilor Florica şi Romulus Zaharia şi fiicei lor, Ana.

Citește mai mult
ActualitateFlash

Zilele Mozart la Teatrul de Artă din Deva

Zilele Mozart la Teatru reprezintă un preambul al Festivalului Internaţional de Operă şi Muzică Clasică „HUNEDOARA LIRICĂ”. Spectacolele prezentate în cadrul acestui eveniment sunt producţiile Teatrului de Artă Deva, realizate în cadrul proiectului internaţional LABORATORUL LIRIC în parteneriat cu Viena Opera. La realizarea acestor spectacole participă o echipă internaţională de artişti din nouă ţări: România, Grecia, Austria, Elveţia, Olanda, Italia, Irlanda, Turcia şi USA. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile şi se face pe bază de rezervare la agenţia de bilete.

Citește mai mult