ComunitateFlash

Prutul, „învins” de hunedoreanul Avram Iancu şi basarabeanul Ion Lazarenco Tiron

Natalia Bumbac

Hunedoreanul Avram Iancu, alături de basarabeanul Ion Lazarenco Tiron, au înotat timp de trei zile în Râul Prut. Au parcurs 100 de kilometri, în mod simbolic, cursa fiind dedicată aniversării a 100 de ani de la Marea Unire.
Startul a fost dat în 26 mai, la podul Oancea – Cahul, itinerariul acvatic încheindu-se în 28 mai, la Galaţi, la vărsarea Prutului în Dunăre. Sute de oameni de pe ambele maluri ale Prutului s-au strâns pentru a le fi alături celor doi înotători în debutul maratonului, printre care reprezentanţi ai autorităţilor locale din Republica Moldova şi România. A fost un eveniment cu totul deosebit, ne-a mărturisit Avram Iancu, deşi parcurgerea înot a celor 100 de kilometri nu a fost deloc uşoară. Grănicerii au fost prietenoşi şi chiar dispuşi să-i ajute, la nevoie, pe cei doi înotători.
„A fost un eveniment cu totul şi cu totul deosebit, din punctul meu de vedere. Ca efort sportiv a fost mult mai greu decât ne-am fi aşteptat noi, chiar dacă suntem înotători cu experienţă la înotul în ape deschise. A fost foarte greu să parcurgem cei 100 de kilometri în trei zile. Dar, ne-am străduit, ne-am dorit foarte mult să ducem la capăt proiectul şi la final am avut o mare satisfacţie. Am ajuns în acel loc în care Prutul intră în Dunăre şi îşi pierde identitatea de râu, dar mai ales de graniţă. Ne-am bucurat că foarte multă lume a rezonat cu acest proiect. La Oancea, de unde am plecat, au fost peste 100 de persoane. M-am bucurat să văd foarte multe forţe implicate în proiect. Cu grănicerii ne-am înţeles extraordinar de bine. Am avut tot sprijinul Poliţiei de Frontieră. În prealabil, eu făcusem o adresă oficială către Ministerul Afacerilor Interne din România, prin care am anunţat intenţia noastră. Răspunsul a fost favorabil, ne-au ajutat foarte mult, inclusiv logistic. În una dintre seri chiar am fost recuperaţi din ape cu o şalupă a Poliţiei de Frontieră”, ne-a declarat Avram Iancu.
Bibliotecar de profesie, originar din Petroşani, Avram Iancu este primul înotător din lume care a reuşit să parcurgă înot Dunărea de la izvoare, până la vărsare, fără costum de neopren.
Ion Lazarenco Tiron se numără printre alţi opt oameni de pe întreg mapamondul care au reuşit să străbată înot cele şapte strâmtori ale lumii incluse în circuitul „Ocean’s Seven”. Acestea sunt: Canalul Mânecii, Gibraltarul, Canalul de Nord care face legătura între ţărmurile irlandez şi britanic, Canalul Catalina din California, strâmtoarea Molokai din Hawai, strâmtorile Tsugaru din Japonia şi Cook din Noua Zeelandă.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura