Un pivot al Muzeului Metropolitan din New York, în judeţ: Ambasadorul SUA şi al Marii Britanii, prezenţi la deschiderea Muzeului Textilelor din Băiţa

29 mai 2018 | Adauga un comentariu | Publicat in: Actualitate, Flash

Natalia Bumbac

Muzeul Textilelor de la Băiţa a fost inaugurat la finele săptămânii trecute, în prezenţa unor invitaţi de seamă, printre care ambasadorul SUA, Hans Klemm, şi cel al Marii Britanii, Paul Brummel, în România. De asemenea, la eveniment au participat ministrul Românilor de Pretutindeni, reprezentanţi ai muzeelor din ţară, parlamentari şi oficialităţi locale. Este primul muzeu de acest gen din ţară şi chiar din Europa de Est şi aparţine soţilor Florica şi Romulus Zaharia şi fiicei lor, Ana.

O colecţie de peste 12.000 de piese
Pentru început au fost expuse peste 70 de piese, constând în articole vestimentare reprezentative pentru mai multe ţări, ţesături din fibre naturale, precum urzica, inul sau cânepa, cuverturi sau alte obiecte de uz casnic, instrumentar folosit la fabricarea ţesăturilor, toate cu o vechime de două-trei secole. Articolele fac parte din impresionanta colecţie a familiei Zaharia, care numără peste 10.000 de piese, la care s-au adăugat alte 2.000 de piese donate de Muzeul Metropolitan din New York.
Înfiinţarea acestui muzeu a fost un vis al Floricăi Zaharia, născută în Hărţăgani, comuna Băiţa şi emigrată în anii ‘80 în SUA. În ţara de adopţie, hunedoreanca a fost cooptată în echipa Muzeului Metropolitan din New York, unde a condus timp de mai mulţi ani Departamentul de Conservare a Textilelor. În semn de apreciere, foştii colegi din New York i-au confecţionat şi transmis placa cu numele Muzeului din Băiţa, unde apare şi numele Muzeului Metropolitan. Evocarea acestui moment la evenimentul de la Băiţa, precum şi dezvelirea plăcii, i-au adus lacrimi în ochi Floricăi Zaharia, cea care a reuşit să aducă o fărâmă din spectaculosul muzeu new-yorkez la ea acasă. „Colegele din Departamentul de Conservare a Textilelor a Muzeului Metropolitan au dorit să doneze placa pe care o dezvelim astăzi şi sunt încântată. Un alt suport al Muzeului Metropolitan este donaţia majoră de 1.871 de obiecte. Avem intenţia să folosim aceste materiale pentru programe educative, programe de cercetare, şi pentru programe expoziţionale şi publicaţii”, a afirmat Florica Zaharia. Înfiinţarea unei astfel de instituţii în România este necesară, a explicat hunedoreanca, pentru a crea un pod între culturi şi pentru ca noi să ne înţelegem propria identitate într-un context global.

Hans Klemm, impresionat de proiect
Cel mai aşteptat discurs de la eveniment a fost cel al ambasadorului SUA în România, ES Hans Klemm. Acesta a spus că a aflat despre proiectul hunedorencei cu doi ani în urmă şi s-a arătat încântat de el. Între timp, fusese în vizită la Băiţa, acum fiind impresionat de ceea ce a realizat Florica Zaharia. „Acum un an am vizitat Băiţa şi am văzut locurile pe care Florica intenţiona să le aibă ca muzeu, aici, în Hunedoara. Dă-mi voie să spun cât de impresionat sunt de ceea ce aţi realizat într-un an de zile”, a declarat Ambasadorul SUA. Hans Klemm a ţinut să sublinieze faptul că hunedoreanca se bucură de foarte multă apreciere din partea Muzeului Metropolitan, drept dovadă fiind donaţiile pe care instituţia i le-a făcut.
Muzeul Textilelor de la Băiţa are trei clădiri, două în comuna Băiţa (sediul fostului magazin universal şi o clădire construită în 1857 din centrul satului) şi o gospodărie din satul Hărţăgani. Evenimentul din 26 mai a avut loc în fosta clădire a magazinului universal din Băiţa, unde au fost amenajate spaţii expoziţionale, o sală de conferinţe, un laborator de conservare şi o cafenea. Piesele din colecţia privată a familiei Zaharia provin din România, estul şi centrul Europei, vestul Europei, Orientul Apropiat, India, Asia Centrală, Japonia, China, sud-estul Asiei, Oceania, Africa şi America.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Parteneriatul public – privat

În Monitorul Oficial nr. 427 din 18 mai 2018 a fost publicată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 39/2018 din...

Termocentrala Mintia nu dispare!

Termocentrala Mintia va trece pe gaze, urmând a fi construite grupuri noi, cu o capacitate totală de 400 de MW,...

“Guvernul României va continua politica de reducere a taxelor”. Interviu cu Sorin Marica, deputat PSD de Hunedoara

Obiectivele pe care Guvernul vrea să le pună în aplicare, printre altele, ţin de menţinerea politicii privind reducerea taxelor şi...

Închide