ActualitatePolitica si administratie

Președintele Laurențiu Nistor: Pentru ca un proiect de o asemenea anvergură să se deruleze în condiții optime, este nevoie de o coordonare strânsă și de un dialog permanent între factorii de decizie

Consiliul Județean Hunedoara a găzduit, ieri, o ședință de lucru pe tema imple­men­tării „Proiectului regional de dezvoltare a in­frastructurii de apă și apă uzată din ju­deţul Hunedoara, în perioada 2014-2020”.

În bune condiții
Întâlnirea a avut loc la inițiativa pre­șe­dintelui Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, care a invitat reprezentanți ai Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), ai operatorului regional SC Apa Prod SA Deva, ai firmei de consultanță și primarii localităților partenere.
Principalele teme puse în discuție au vizat strategia de tarifare propusă în cadrul pro­iec­tului, ca parte a obligațiilor ce revin bene­fi­cia­rului, soluționarea problemelor locale cu care se confruntă primăriile în vederea identificării so­luțiilor celor mai potrivite pentru ca in­ves­tiția să se deruleze în cele mai bune condiții, iar rezultatele să fie pe măsura așteptărilor lo­cuitorilor, precum și o mai buna informarea a oamenilor privitoare la șantiere și la durata lucrărilor.
„Pentru ca un proiect de o asemenea anvergură să se deruleze în condiții optime, este nevoie de o coordonare strânsă și de un dia­log permanent între Consiliul Județean, Mi­nisterul Investițiilor și Proiectelor Euro­pe­ne, operatorul regional Apa Prod, consultanți și primarii din județ. Fiecare unitate ad­mi­nis­trativ-teritorială trebuie să anunțe dificultate tehnică sau administrativă întâmpinată pe par­cursul lucrărilor, astfel încât problemele să fie soluționate operativ. Este nevoie de o mai bună implicare a tuturor pentru ca investițiile în infrastructura de apă a județului Hune­doara să aibă finalitatea așteptată”, a declarat pre­ședintele Consiliului Județean Hune­doara, Laurențiu Nistor.
Investiția realizată de operatorul regional de apă Apa Prod SA Deva depășește 280 de milioane de euro, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene nerambursabile. Con­si­liul Județean Hunedoara asigură o cofinan­țare substanțială în valoare de 16 milioane de euro. Proiectul se adresează direct co­mu­ni­tăților din 37 de unități administrativ-teri­to­riale, care vor beneficia atât de rețele noi de apă și canalizare, cât și de tehnologii mo­der­ne de tratare, monitorizare și contorizare in­te­ligentă de la distanță. Toate acestea vor garanta că la finalul investiției Apa Prod Deva va oferi servicii sigure și de înaltă calitate pentru cetățeni.
„Suntem pe deplin conștienți de dis­con­fortul pe care amploarea acestor șantiere îl creează în viața de zi cu zi a comunităților. Să­păturile și lucrările de reabilitare afectează tem­porar infrastructura rutieră și îngreu­nează traficul, însă un proiect de o asemenea an­vergură nu poate fi realizat fără aceste etape tehnice inevitabile. Cheia gestionării acestei perioade este informarea corectă și la timp a populației și aici este nevoie de o comunicare mai susținută din partea pri­mă­riilor pe raza cărora au loc lucrări. Oamenii trebuie să fie informați transparent și să înțeleagă că acest deranj este unul temporar, dar beneficiile, apă potabilă curată și servicii moderne, sunt de lungă durată”, a precizat Andrei Chivu, director general Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă din cadrul Ministerului Investițiilor și Fondurilor Europene.
După recepția și finalizarea investițiilor, operatorul regional SC Apa Prod SA Deva va avea obligația de a asigura mentenanța con­tinuă a noilor echipamente și rețele de dis­tribuție. (A.N.)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura