Sport

Campionatele Europene de Atletism – Glasgow 2019

Corespondenţă de la Nicolae Gavrea, trimisul nostru la Glasgow

Ediţia cu nr. 35 a Campionatelor Europene de Atletism în sală de la Glasgow s-a încheiat aseară. Ediţia din acest an a adunat un numar record de participanţi, 637 de sportivi, reprezentând 49 de ţări.

Competiţia de la Glasgow s-a desfăşurat într-o sală cu peste 5.000 de locuri, Emirates Arena, construită nu cu mult timp în urmă şi care a oferit condiţii foarte bune de competiţie deşi unele dintre sportive s-au plâns de faptul că suprafaţa de concurs este prea tare şi nu foarte optimă pentru săritori. Alţii au fost mulţumiţi şi chiar au fost obţinute rezultate de top la viteză.
Printre cei prezenţi la Glasgow s-a aflat şi o delegaţie din ţara noastră, 12 atleţi fiind înscrişi în probele din concurs. Ei au reuşit rezultate, să le spunem normale pentru ceea ce se poate face acum în atletismul românesc, dar mulţi dintre reprezentanţii noştri au înregistrat rezultate cu mult sub cele pe care le-au stabilit, chiar cu trei săptămâni înainte, la naţionalele de la Bucureşti.
Aruncătorul Daniel Gag a ratat la Glasgow calificarea în finala de la greutate, având aici o aruncare măsurată de 19.70 m, mult sub posibilităţile sale (20.12 la Bucureşti), iar Bianca Răzor s-a oprit în semifinala de la 800 m deşi era cotată printre favoritele probei. Juniorul Dorin Andrei Rusu a încheiat pe locul nouă în serie la 1.500 m masculin, iar Andrea Miklos, şi ea încă junioară, s-a oprit în calificările de la 400 m feminin. Daniela Stanciu nu a prins finala de la săritura în înălţime, a sărit doar 1,91, mult sub baremul de calificare, deşi era cotată cu o performanţă mult mai bună. Ea s-a plâns de duritatea suprafeţei de la Glasgow. Daniel Petre Rezmiveş s-a calificat în semifinalele de la 60 m şi a încheiat competiţia, sâmbătă seara, în această fază a întrecerilor. Veterana lotului nostru, Claudia Bobocea, s-a calificat încă de vineri în finala de la 1.500 m, dar după aprecierea mea are puţine şanse la o medalie.
Singurele atlete care au fost în graficul programat sunt cele două săritoare în lungime, Alina Rotaru şi deveanca Florentina Marincu-Iuşco. Ambele au obţinut calificarea în finala competiţiei de la Glasgow. Alina Rotaru a sărit sâmbătă, în calificări 6.66 m, foarte aproape de performanţa stabilită în urmă cu două săptămâni la Bucureşti, iar deveanca Florentina Marincu-Iuşco a avut o săritură bună în calificări, 6.52 m, cea mai bună din acest sezon pentru atleta pregătită de Nicolae Alexe.
Finala de la săritura în lungime feminin, un show aşteptat aici la Glasgow, a fost programată duminică seara (n.r. aseară) de la ora 22.00 (ora României) şi se poate încheia cu o posibilă medalie pentru una dintre sportivele noastre.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura