Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că un per­sonaj din zonă, lăsat fără funcții s-a aciuat pe lângă un edil căruia cică îi dă sfaturi ex­trem de valoroase. În mintea lui, se-nțelege. Zvonerii însă au aflat că omul nostru îl sapă chiar și pe cel care i-a întins o mână de ajutor atunci când a avut cea mai mare nevoie. Dar, spun gurile rele prin târg, respectivul așa știe el să facă, să muș­te mâna care l-a ajutat. Asta, spun zvonerii, după ce omul tot așa a procedat și înainte, când, pus pe un post, a atacat taman pe cel care l-a suit pe fotoliul cu pricina.

 

Spun zvonerii pe la colțuri că s-a înfiripat o nouă poveste de amor în politica locală. Cică el este un edil extrem de chipeș, iar ea o du­duie matură, dar nu e bai, că dragostea con­tează. Cârcotașii șușo­tesc prin zonă că cei doi merg mereu în alte județe, ca să nu bată la ochi, unde petrec zile frumoase departe de lumea dezlănțuită și de problemele pe care omul le are ca edil. Apropiații lor susțin că e dragoste adevărată și amândoi sunt foarte prinși în această re­lație. Să vedem până când.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura