Sport

Au valoare şi la extern

Ciprian Marinuţ

Jucătoarele de tenis Raluca Ciufrilă şi Maria Orban, de la SCM Deva, au câştigat meciurile cu adversarele din ţara gazdă, la turneul de la Ulm (Germania), însă s-au împotmolit în faţa unor sportive din Belarus, Bulgaria şi Ucraina, favorite ale competiţiei.

Patru victorii, trei eşecuri
Sportivele legitimate la clubul din Deva au intrat direct pe tabloul principal de 64 de sportive al puternicei competiţii ETA (Europeean Tenis Asociation) din Germania, însă nefiind printre favorite au avut parte de adversare de top încă din primele tururi. Maria Orban (din Petroşani, locul 384 ETA) a trecut în turul întâi de Imke Schluenzen din Germania cu 6-4, 6-7, 6-2, însă în turul doi a picat cu principala favorită a turneului. Jucătoarea Iryna Shymanovich din Belarus a făcut instrucţie cu Maria, pe care a învins-o cu 6-1, 6-1 şi şi-a demonstrat şi în continuare valoarea prin câştigarea finalei turneului. Raluca Ciufrilă (din Tg. Jiu), care ocupă locul 80 în clasamentul ETA a avut adversare accesibile în primele două tururi, dovadă că le-a şi învins pe nemţoaicele Juliane Triebe (scor 6-3, 6-3) şi Alexandra Bezmenova (6-4, 6-4). Meciul din turul III, care i-ar fi putut aduce calificarea în sferturile de finală a fost însă pierdut de Raluca la limită, scor 6-7, 6-7 în faţa bulgăroaicei Julia Terziyska, sportivă din echipa internaţională ETA. În competiţia de dublu, Raluca şi Maria au dispus în turul I de adversare din Germania, dar au cedat în turul secund în faţa unor ucrainience.

Fără tupeu, dar cu onoare
Rezultatele obţinute de cele două talentate tenismene de la SCM Deva sunt considerate a fi conforme cu valoarea lor actuală, susţine antrenoarea Lunela Maier. Aceasta a precizat însă că Raluca putea mai mult dacă era mai tupeistă, însă a preferat să înveţe lecţia onoarei şi să aştepte răsplata în viitor. „În cazul Mariei nu e nimic de comentat. A câştigat clar meciul cu nemţoaica, dar a fost învinsă la fel de net de favorita unu a turneului, care a făcut militărie cu ea. Însă la Raluca meciul din turul trei putea avea alt deznodământ, având în vedere că bulgăroaica a câştigat la limită. Diferenţa s-a făcut la capitolul tupeu, întrucât bulgăroaica, sprijinită de staff-ul ETA, a arbitrat murdar şi a comentat deseori deciziile Mariei.
(La acest tip de turnee jucătoarele se arbitrează singure n.r.). Eu nu am fost de acord ca jucătoarele mele să procedeze aşa, întrucât astfel de mici hoţii se plătesc scump în viitor, când meciurile sunt supervizate de arbitri.
Am preferat deci să joace corect şi să câştige sau să piardă pe valoare”, a spus Lunela Maier.
Cele două jucătoare, actuale lidere ale SCM Deva, vor participa împreună cu Mandy Sapta şi Alexandra Nicoară la alte două turnee de tip ETA care vor avea loc în România, la finalul lunii august.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura