Anca Groza, un suflet prins între douã lumi

Anamaria Nedelcoff

De câteva luni, Spitalul Municipal Lupeni are un nou medic, specialist în obstetrică-ginecologie. Pe lângă devotamentul şi profesionalismul de care dă dovadă în munca ei, medicul Anca Groza (foto) are o poveste de viaţă frumoasă şi emoţionantă.

A trăit două decenii în Peru

Este, cum recunoaşte ea însăşi, ”un suflet prins între două lumi”. Adică, Peru şi România. Peru, ţara în care şi-a desăvârşit cunoştinţele medicale şi a lucrat ca medic vreme de 20 de ani, ţara cu o cultură fascinantă, pe care a ales s-o îmbrăţişeze fiindcă s-a îndrăgostit. La început de un bărbat, etalon al culturii peruane, iar după aceea, s-a îndrăgostit iremediabil de tradiţii, cultură, locuri, mâncare, de oamenii pe care ea îi descrie ca fiind ”calzi şi primitori, care îţi deschid cu uşurinţă casa”. Totuşi, în Peru, s-a topit de dorul României, ţara aflată la un alt pol, cu alte valenţe culturale, total diferită. Pentru că România este ţara în care a crescut, în care şi-a terminat facultatea, în care are familia.

Acasă, a trebuit să o ia aproape de la capăt

Anca Groza povesteşte că şi-a dorit să se întoarcă în România încă din anul 1998, dar a putut s-o facă abia în 2004. Din păcate, legislaţia românească, şchioapă, chiar amputată pe alocuri, nu a vrut să-i recunoască studiile şi a trebuit ca, la 45 de ani, să dea examen într-o specialitate pe care a stăpânit-o şi a profesat-o la Spitalul Militar Central din Lima timp de 20 de ani. ”Intenţia mea de a mă întoarce în România a fost din 1998, când am cerut să mi se echivaleze titlul de medic specialist din Peru. Mi-au fost recunoscute studiile făcute acolo, dar am fost programată pentru examen în 1999. În 1999, nu am putut din motive pesonale. În 2004, când am putut să revin, mi s-a spus că legislaţia s-a schimbat, că acea apobare nu mai e valabilă şi că, dacă vreau să fiu medic ginecolog în România, trebuie să dau examenul de rezidenţiat. Îţi dai seama, să dai examenul de rezidenţiat la 45 de ani este cumplit. L-am dat, am luat rezidenţiatul pe obstetrică-ginecologie, au urmat cinci ani în spitalul Filantropia din Craiova. Am terminat rezidenţiatul, am dat examenul, am fost confirmată ca medic specialist şi s-a pus problema unui loc de muncă. Ai alternativa să lucrezi într-un mediu privat, în policlinici, să faci gărzi în spitale, unde eşti considerat tolerat făcând gărzi. După 20 de ani de lucru, după ce ai lucrat ca independent  timp de 10 ani, ca medic specialist în Spitalul Militar Central din Lima, este cam greu să accepţi această situaţie, aşa că în clipa în care am aflat că au nevoie de un medic ginecolog la Lupeni, am venit, am văzut, mi-au plăcut oamenii, mi-a plăcut oraşul, aşa că am rămas”, îşi începe Anca Groza povestea.

De ce s-a întors în România?

De loc e craioveancă ”get-beget”, cum mândră declară. După care femeia cu ochi albaştri, optimişti, dar uneori străbătuţi de undă de tristeţe, ne povesteşte cum a fost în Lima.
”M-am căsătorit cu un peruan, eram studentă la Facultatea de Medicină din Craiova. Am plecat în Peru în 1986. Să ştii că nu a fost foarte greu. A fost mai dificil, din cauza regimului de atunci de la noi. Trebuia să depui cerere de căsătorie, a durat cam un an şi ceva până mi-a fost aprobată şi am plecat în Lima. Oamenii sunt foarte calzi, ceva în genul Lupeniului. Oameni mai blânzi, îşi deschid cu uşurinţă casa. Dar la început şi acolo mi-a fost mai greu, fiindcă a trebuit să fac un serviciu urbano-marginal timp de un an de zile şi abia după aceea am putut să-mi dau examenul de rezidenţiat. Diploma se recunoaşte automat în Peru, cel puţin, diploma din România o recunosc. A fost şocant să lucrez la periferia Limei. Şi limba era la început o barieră la partea tehnică. Dar după un an în care am profesat serviciul de medic la periferia oraşului, am dat examenul de rezidenţiat, pe care l-am făcut la Spitalul  Militar Central din Lima, unde am şi rămas ca medic titular”, îşi aminteşte doctorul.
Care sunt amintirile frumoase din Lima? Anca Groza ne răspunde, cu ochii în lacrimi: ”Atingi o coardă sensibilă. Întotdeauna, am zis că am trăit şi trăiesc în două lumi. Peru e o parte din mine. Mi-e dor de Peru. Când eram în Peru, mi-era dor de România, când sunt în România, mi-e dor de Peru. Din punct de vedere profesional, era o poziţie socio-economică bună, mai lucram la o companie de asigurări, făcând audit medical, nu mă pot plânge. Dar dorul de ţară, faptul că mama era singură, faptul că în Peru este foarte multă violenţă stradală. Poţi să trăieşti în zona rezidenţială cea mai bună, cu mijloace de siguranţă, dar în clipa în care copiii îţi ies pe stradă, eşti permanent în tensiune”, spune doctorul Anca Groza.