BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI
Spun zvonerii pe la colțuri că un personaj din zonă a început să aibă probleme cu oamenii legii. Cică omul
Citește mai multSpun zvonerii pe la colțuri că un personaj din zonă a început să aibă probleme cu oamenii legii. Cică omul
Citește mai multDouă pistoale cu glonţ, două grenade şi peste 500 de elemente de muniţie au fost descoperite în locuinţa unui bărbat
Citește mai multVasile Rusan, șeful Finanțelor Județene Pentru că a fost numit șef al Finanțelor din județ, el mai ocupând această funcție
Citește mai multClaudiu P., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost prins la furat și pentru că este recidivist riscă ani mulți
Citește mai multMaximilian Gânju O hunedoreancă a reuși să convingă magistrații să emită un ordin de protecție provizoriu împotriva soțului ei violent,
Citește mai multEscrocii au încercat să înșele cel puțin trei persoane din Valea Jiului, mai exact din municipiul Petroșani, dar nici una
Citește mai multAngajatul în vârstă de 30 de ani, din Petrila, fusese prins de un echipaj de poliție și lăsat fără permisul
Citește mai multLocalul ar fi trebuit închis la ora 22, așa cum prevăd noile reglementări, însă administratorul a continuat să-și lase clienții
Citește mai multTimp de aproape un an și jumătate a reușit să-și vândă drogurile, unii dintre clienți achiziționând de la el constant
Citește mai multMagdalena Șerban Se anunță un an provocator, economia tuturor statelor fiind învăluită puternic de evoluția pandemiei. Așa că primăriile mizează
Citește mai multMagdalena Șerban Primarul din Balșa a intrat în 2022 cu planuri realiste, dar și cu optimism. Pandemia, pe lângă marile
Citește mai multMagdalena Șerban Contribuabilii persoane fizice și juridice care dețin bunuri imobile, terenuri și construcții pe raza comunei Vălișoara precum și
Citește mai multVasile Rusan (foto) a fost numit, din nou, șeful Finanțelor din județ. Acesta a mai condus Direcția de Finanțe Hunedoara
Citește mai multDirecţia de Asistenţă Socială Deva a semnat contractul de proiectare şi execuţie pentru obiectivul de investiţii “Realizare sistem de încălzire
Citește mai multPolisportivul Avram Iancu (foto) a fost nominalizat pentru performanţa anului 2021 în lume la înotul în ape deschise de către
Citește mai multEchipa Minaur Baia Mare a făcut un joc excelent și a debutat cu o victorie în grupa B din EHF
Citește mai multCu o lună înaintea începerii Jocurilor Olimpice de la Beijing, organizatorii au prezentat elementele ceremoniilor de premiere, iar intenția a
Citește mai multVacanța fotbaliștilor din liga a treia de fotbal se apropie de final și conducerile tehnice ale acestor formații fac noi
Citește mai multMagdalena Șerban Propunerea adresată de reprezentanţii Bibliotecii Judeţene “Ovid Densusianu” Hunedoara Deva pentru lecturare în această săptămână este cartea Fată,
Citește mai mult