www.mesagerulhunedorean.ro

Religia a obligat-o să rămână alături de cel care i-a făcut viața un coșmar

Maximilian Gânju

O hunedoreancă a reuși să convingă magistrații să emită un ordin de protecție provizoriu împotriva soțului ei violent, după ce a fost ani la rând terorizată de bărbat.

Au apărat-o copiii
Femeia a intenționat în câteva rânduri să-l părăsească, dar și-a retras acțiunea pentru că religia penticostală îi interzice să divor­țeze. Ultimul incident violent a avut loc în urmă cu o lună. „În timp ce spăla vasele în locuința familiei, pârâtul s-a apropiat de ea, vizibil nervos, moment în care fiul major al păr­ților s-a ridicat de pe un scaun și s-a apro­piat de tatăl său, spunându-i să se re­tragă în camera lui și să doarmă. Recla­manta susține că pârâtul a luat un cuțit din suportul aflat lângă chiuvetă și l-a ridicat în aer, însă fiul lor l-ar fi prins cu mâna de în­che­ietură și i-ar fi smuls cuțitul din mână, nu înainte de a o răni ușor pe reclamantă în zona mânii stângi. Reclamanta susține că după ce fiul lor major a reușit să îl scoată pe pârât din locuință, au apelat organele de poliție, iar la fața locului s-a deplasat și un echipaj SMURD, iar pârâtul a fost dus la Spitalul de Psihiatrie Zam. Reclamanta a mai arătat că din cursul anului 2015 pârâtul are un comportament violent, însă nu a agre­sat-o niciodată, ci doar a încercat, însă mereu a fost apărată de copii. Susține că a rămas cu pârâtul datorită religiei, ei fiind de religie penticostală, însă susține că a in­trodus acțiune de divorț. A arătat că ei și co­piilor ei le este frică de pârât care are un com­portament agresiv”, se arată în dosar. În aceste condiții, Tribunalul Hunedoara a dis­pus emiterea unui ordin de protecție pe o perioadă de 4 luni, bărbatul fiind obligat să părăsească locuința familială și să păstreze o distanță de 50 metri față de soție.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.