Zi: 3 februarie 2019

Sport

Futsal. Juniorii de la West Deva au câştigat cu emoţii

Partida tur din optimile de finală ale Cupei României juniori U 19, programată sâmbătă la Deva, a opus echipele de la West Deva şi ACS Forţa Craiova. O partidă între două formaţii sensibil egale (West Deva ocupă locul 2 în seria 5, iar oaspeţii locul 3 în seria 6) cu jucători titraţi şi de perspectivă, dar şi cu ambiţie de promovare în următoarea manşă a competiţiei.

Read More
Politica si administratie

Primăvara vine cu lucrări de modernizare a Staţiunii Geoagiu-Băi

Având ca obiectiv principal creşterea numărului de turişti cu cel puţin 15 procente, administraţia publică din Geoagiu urmăreşte ca în baza unui proiect câştigat din bani europeni nerambursabili, prin Fondul European de Devoltare Regională (circa 1,5 milioane de lei), să sporească interesul vizitatorilor pentru Staţiunea Geoagiu-Băi. În acest sens, aici urmează să se realizeze o serie de investiţii, acestea aflându-se în procedura de evaluare a ofertelor depuse în cadrul licitaţiei electronice.

Read More