Sport

Comemorare Michael Klein

Nicolae Gavrea

Primăria municipiului Hunedoara şi Asociaţia Suporterilor Corvinişti au organizat sâmbătă ceremonia de comemorare a fotbalistului-simbol al Hunedoarei, Michael Klein, cel care nu a fost uitat în municipiul de pe Cerna.
Totul s-a întâmplat în prezenţa unui număr impresionant de iubitori ai fotbalului veniţi în Parcul Tineretului, lângă stadionul care poartă numele internaţionalului hunedorean şi unde, o impunătoare statuie pe care fostul component al Corvinului şi al Naţionalei României o merită cu prisosinţă, a fost ridicată în urmă cu un an.
Edilul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu, a fost cel care le-a vorbit celor prezenţi despre simbolul fotbalistic al oraşului, iar reputatul jurnalist sportiv Nicolae Stanciu le-a reamintit suporterilor hunedoreni despre cel care a uimit prin constanţă şi ambiţie.
După Tedeum-ul susţinut de un preot local, au fost depuse coroane de flori la statuia marelui fotbalist român din partea familiei, a Primăriei şi Consiliului local Hunedoara, dar şi din partea Asociaţiei Suporterilor Corvinişti, a clubului FC Corvinul, şi a CS Hunedoara. Nu au lipsit de la acest eveniment şi au depus coroane de flori reprezentanţii Sindicatului Siderurgistul, cei de la galeria Corbii Albaştri, de la Ş.F.F. Văetuş, din partea Senatului României şi a Camerei Deputaţilor, dar şi din partea partidelor politice, prin reprezentanţele locale.
La final, membrii Asociaţiei Suporterilor Corvinişti au făcut o frumoasă atmosferă cântând şi aplaudând neîncetat pe fondul alb/albastru (culorile Corvinului de odinioară) al petardelor pe care aceştia le-au aprins.
Ieri, Asociaţia Judeţeană de Fotbal Hunedoara, în parteneriat cu Clubul Sportiv Hunedoara, a organizat prima ediţie a turneului „Memorialul Michael Klein”, competiţie adresată echipelor alcătuite din sportivi născuţi după data de 1 ianuarie 2009, despre care vom reveni în numerele noastre viitoare.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura