Tricolorii U17, testaţi fizic înainte de plecarea la turneul din Spania

3 februarie 2019 | Adauga un comentariu | Publicat in: Sport

Reuniţi la Centrul Naţional de Fotbal de la Buftea, înaintea turneului amical pe care-l vor disputa în Spania, în perioada 7-11 februarie, tricolorii U17 antrenaţi de Daniel Mogoşanu, printre care şi portarul Raul Opric (legitimat la CS CFR Simeria) au susţinut vineri, 1 februarie, testul Vameval.
„Este un test extrem de util pentru ca antrenorii să cunoască foarte bine stadiul pregătirii fizice pentru fiecare jucător în parte. Acest test te ajută să poţi lua decizii tehnice, să ştii câte minute poate evolua fiecare om din lot fără a risca o accidentare. În acest fel, dând acest test, ajutăm şi cluburile de care aparţin jucătorii care vin la lot“, a declarat Aurel Ţicleanu, vicepreşedinte al Comisiei Tehnice.
Selecţionerul naţionalei U17, Daniel Mogoşanu, este mulţumit de modul în care jucătorii s-au prezentat la testul Vameval. „În mare parte, jucătorii care compun acest grup au avut rezultate care mă mulţumesc“, a spus Mogoşanu, care a vorbit şi despre programul viitor al echipei: „Vom merge în Spania, acolo unde vom susţine trei teste importante, dar din păcate nu voi avea toţi jucătorii la dispoziţie, pentru că Ianis Stoica şi Alexi Pitu sunt la echipele lor de club, la fel ca portarul Sava şi căpitanul, Drăguşin“.
În încheiere, selecţionerul U17 a vorbit şi despre grupa de la Turul de Elită: „Este o grupă din care fac parte echipe de un nivel foarte bun, dar eu am încredere că ne putem califica. Jucătorii mei au demonstrat şi la turneul de calificare din Ungaria că formează un grup puternic“.
Tricolorii U17 vor pleca mâine, marţi, în Spania, acolo unde vor susţine trei partide de verificare. Cele trei meciuri se vor disputa în regiunea La Manga, conform următorului program:
7 februarie, ora 15 (locală): Suedia U17 – România U17
9 februarie, ora 15 (locală): Cehia U17 – România U17
11 februarie, ora 18 (locală): Norvegia U17 – România U17
Tricolorii pregătesc meciurile din cadrul Turului de Elită, ultima fază dinaintea Campionatului European, care sunt programate în luna martie.

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Comemorare Michael Klein

Primăria municipiului Hunedoara şi Asociaţia Suporterilor Corvinişti au organizat sâmbătă ceremonia de comemorare a fotbalistului-simbol al Hunedoarei, Michael Klein, cel...

ÎNTRE CER ŞI PĂMÂNT: VIAŢA, O CĂLĂTORIE SUBLIMĂ (4)

Astăzi vom vorbi despre MĂŞTI Valentina Mureşan Iată un subiect despre care am putea vorbi câteva ediţii bune. Însă voi...

CS Hunedoara a pierdut la limită amicalul cu Metalurgistul Cugir

Echipa de fotbal CS Hunedoara a întâlnit sâmbătă, pe teren propriu, într-o partidă amicală de fotbal, formaţia Metalurgistul Cugir, în...

Închide