Lună: februarie 2017

Politica si administratie

Trei primari social-democraţi din judeţ au susţinut Guvernul în Parlament. Edilul şef din Uricani crede că se pregăteşte o lovitură de stat

Moţiunea de cenzură depusă de PNL şi susţinută în Parlament de USR şi PMP nu a trecut la votul Parlamentului. De menţionat că parlamentarii PSD au asigurat cvorumul, dar nu au votat. Rezultatul final al votului a fost: 161 „pentru”, 33 anulate şi opt „împotrivă“. Pe cale de consecinţă, moţiunea de cenzură a picat.

Citește mai mult
Sport

Autobergamo se reîntâlneşte cu rivala United Galaţi

Deţinătoarea ultimelor două trofee ale Cupei României la futsal şi-a aflat adversara din sferturile de finală ale acestei ediţii, urmând să întâlnească pe teren propriu gruparea United Galaţi. Meciul va fi o reeditare a finalei de anul trecut şi totodată, a treia înfruntare a sezonului dintre primele două clasate în Liga I, după remizele identice, scor 3-3, din campionat.

Citește mai mult
Eveniment

Gorbunov nu a avut câştig de cauză nici la tribunal

După mai mulţi ani de când a fost prins şi arestat, Serghei Gorbunov (foto), condamnat la 16 ani şi patru luni de închisoare pentru tâlhărie, revenise în instanţă cu o nouă cerere. Bărbatul a solicitat în 2015, la Judecătoria Deva, contopirea a două pedepse, date de instanţe din ţări diferite. Cererea i-a fost respinsă, iar Gorbunov a contestat decizia magistraţilor.

Citește mai mult
EvenimentFlash

Crimă înfricoşătoare în Sibişel . O tânără de 24 de ani şi-a măcelărit soacra

O crimă înfricoşătoare s-a petrecut zilele trecute în satul Sibişel, comuna Beriu. O femeie de 52 de ani a fost omorâtă de concubina fiului său, care a măcelărit-o cu cuţitul. Acuzată de omorârea unui membru al familiei, Ana Maria Bobora, de 24 de ani, a fost reţinută de poliţişti, fiind dusă ieri cu propunere de arestare preventivă la Tribunalul Hunedoara. Magistraţii au admis propunerea procurorilor şi au dispus arestarea preventivă a tinerei pentru 30 de zile, decizia instanţei nefiind definitivă.

Citește mai mult