CSŞ Petroşani reia sezonul în campionatul naţional de handbal

8 februarie 2017 | Adauga un comentariu | Publicat in: Sport

Ovidiu Mănăstire

Echipa de junioare II a clubului CSŞ Petroşani îşi va relua duminică partidele din seria G a campionatului naţional de handbal feminin, urmând să întâlnească în deplasare gruparea Unirea Sânnicolau Mare. Echipa antrenată de Daniel Brânzău conduce ierarhia în seria sa, având un singur eşec în acest sezon.
Ascendent moral în faţa echipei din Timiş
Cu un sezon aproape perfect, echipa de junioare II a clubului CSŞ Petroşani va juca duminică prima partidă oficială din 2017, începând returul sezonului regulat. Gruparea antrenată de Daniel Brânzău va evolua în etapa a VIII-a a seriei G împotriva echipei Unirea Sânnicolau Mare, clasată pe locul 4. În celelalte două partide jucate împotriva formaţiei din Timiş în acest sezon, trupa din Valea Jiului a obţinut două victorii, 27-21 şi 28-23. Pentru câştigarea seriei G a campionatului naţional de junioare II, CSŞ Petroşani se luptă cu LPS Sebeş, formaţie clasată pe locul 2, cu trei puncte mai puţin decât hunedorencele. Cele două grupări se vor întâlni la Petroşani în etapa a XI-a, programată în 5 martie.
Junioarele III vor debuta cu un derbi
Lideră de asemenea în seria sa, echipa de junioare III a clubului din Petroşani va relua competiţia o săptămână mai târziu. Junioarele mai mici de la CSŞ Petroşani vor întâlni în etapa a VI-a a sezonului regulat din seria F pe HCM Craiova, în deplasare, meciul urmând a fi programat în 18 februarie. Adversara grupării din Valea Jiului ocupă locul 2 în serie, la egalitate de puncte cu CSŞ Petroşani.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Bogdan Sitoianu vrea pe podium la balcaniada de sală

Atletul Bogdan Sitoianu (foto), legitimat la CNS Cetate Deva, va participa în ultima zi a acestei săptămâni la campionatul balcanic...

Autobergamo se reîntâlneşte cu rivala United Galaţi

Deţinătoarea ultimelor două trofee ale Cupei României la futsal şi-a aflat adversara din sferturile de finală ale acestei ediţii, urmând...

O tânără din Petroşani va reprezenta Elveţia la concursul Eurovision 2017

O tânără originară din Petroşani, Miruna Mănescu, va reprezenta Elveţia la ediţia din acest an a concursului Eurovision. Artista va...

Închide