Gura lumii 3.12.2015
Spun gurile rele că un fost gardian al aplicării legilor în judeţ ar fi interesat de o funcţie de primar
Read MoreSpun gurile rele că un fost gardian al aplicării legilor în judeţ ar fi interesat de o funcţie de primar
Read MoreMihai Panaitescu, regizor de teatru şi cinema, fotograf
Read MoreAurel Raţă-Bugnariu, fost secretar al Primăriei municipiului Hunedoara
Read MoreCu prilejul zilei de 1 Decembrie, Ziua Naţională a României, cei care s-au remarcat prin modul de îndeplinire a atribuţiilor, atât din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Iancu de Hunedoara“, cât şi al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Hunedoara, au fost avansaţi în gradul următor înainte de termen.
Read MoreAutorităţile judeţene se pregătesc pentru inaugurarea oficială a drumului dintre satul Costeşti şi cetatea dacică Sarmizegetusa Regia, după finalizarea lucrărilor
Read MoreÎn ultimele zile, inspectorii de prevenire din cadrul ISU Hunedoara au făcute alte 19 controale la operatori economici cu specific
Read MoreÎncepând de sâmbătă şi până ieri, pompierii de la noi din judeţ au fost nevoiţi să intervină la opt incendii şi patru acţiuni de îndepărtare a unor copaci sau fire de curent căzute din cauza fenomenelor meteo.
Read MoreIeri, Tribunalul Hunedoara a dispus trimiterea în judecata de fond a dosarului în care patru bărbaţi din municipiul Hunedoara sunt acuzaţi de tentativă de omor.
Read MoreÎn ciuda numeroaselor solicitări făcute de Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva la Ministerul Sănătăţii pentru aprovizionarea unităţii medicale cu doze de vaccin antitetanos, acestea întârzie să apară.
Read MoreOperatorul de apă potabilă şi canalizare din jumătatea de nord a judeţului, SC Apa Prod SA Deva, a întocmit un plan multianual de investiţii în infrastructură, pentru care va solicita finanţare europeană. Este vorba de un Master Plan care prevede mai multe etape de realizare, prima şi cea mai importantă fiind perioada dintre anii 2014 şi 2020, care coincide cu al doilea exerciţiu financiar deschis de UE, la care are acces şi România, prin Programul Operaţional Sectorial (POS) Mediu.
Read MoreÎn această perioadă, în majoritatea localităţilor din judeţ se lucrează la extinderea şi reabilitarea reţelei de apă, iar nemulţumirile din partea cetăţenilor nu întârzie să apară. De această dată, intră în discuţie oraşul Simeria.
Read MorePe raza comunei Dobra funcţionează patru şcoli primare, un gimnaziu şi trei grădiniţe. Toate sediile acestor instituţii de învăţământ sunt modernizate şi beneficiază de utilităţi, doar imobilul în care se află grădiniţa de la Dobra având nevoie de reparaţii. Motiv pentru care, administraţia locală a comunei intenţionează să obţină finanţare europeană pentru reabilitarea sau reconstruirea din temelie a acestei clădiri.
Read MoreLucrările de reabilitare şi lărgire a tronsonului rutier aflat la intrare în municipiul Hunedoara dinspre Peştişu Mare au început în luna august, însă acum şoferii se plâng de modul cum sunt acestea executate.
Read MorePlecarea unor sportivi valoroşi şi schimbul de generaţii au avut efect negativ asupra palmaresului clubului CSS Hunedoara la Campionatul Naţional de Nataţie în bazin scurt, desfăşurat la finalul săptămânii, în bazinul de pe Cerna.
Read MoreAproximativ 150 de sportivi legitimaţi la cluburile din Petroşani au fost recompensaţi de autorităţile locale cu diplome şi premii în bani pentru performanţele obţinute la competiţiile anului 2015. Festivitatea a avut loc de Ziua Naţională a României, într-un cadru festiv.
Read More„Exponatul lunii” propus de Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva (MCDR) este un album intitulat „Amintirile mele din răsboiul mondial
Read MoreEchipa generaţiei 2006 a clubului FC Hunedoara a pierdut, dramatic, la penaltiuri, finala etapei zonale a Turneului „Gheorghe Ola”, desfăşurată ieri, la Timişoara. Micuţii fotbalişti antrenaţi de Daniel Haidiner au fost învinşi cu 4-5 (0-0) de CSS Caransebeş, însă au obţinut titlul de vicecampioni zonali şi două trofee individuale.
Read MoreDacă de Ziua Naţională a României s-au împărţit 550 de porţii de fasole cu ciolan, s-au cântat cântece patriotice şi s-au depănat file de istorie, la Sântămăria Orlea urmează colinde şi daruri oferite celor mici de administraţia locală, cu prilejul Crăciunului.
Read MoreLuptătorii de la CNS „Cetate” Deva au ocupat primul loc în clasamentul general pe cluburi la ediţia a IV-a a
Read MoreMaestra FIDE, Daria Vişănescu (foto), legitimată la Clubul de şah Deva, a scăpat printre degete o medalie la Campionatul Naţional
Read More