Politica si administratie

Şoferii acuză lucrări de mântuială la intrarea în Hunedoara

05 asfaltareOana Mihnea

Lucrările de reabilitare şi lărgire a tronsonului rutier aflat la intrare în municipiul Hunedoara dinspre Peştişu Mare au început în luna august, însă acum şoferii se plâng de modul cum sunt acestea executate.
În acest caz, termenul de finalizare se apropie cu paşi repezi, dar se pare că muncitorii firmei care execută proiectul, Viva Construct, au turnat în bătaie de joc asfaltul. Altfel nu se explică de ce acesta se sfărâmă pur şi simplu. Totodată, din cauza circulaţiei îngreunate, uneori este nevoie de intervenţia poliţiştilor locali ca să dirijeze traficul şi să fie evitate blocajele. De la ieşirea din Peştişu Mare şi până la prima intersecţie din municipiul Hunedoara, şoseaua, aflată în administrarea primăriei, este lărgită cu încă două benzi, mai puţin pe cele două poduri. Sunt aproximativ 2,5 kilometri iar investiţia are o valoare de 3,5 milioane lei, finanţată din fonduri de la Uniunea Europeană. Firma care a câştigat licitaţia pentru realizarea lucrării este Viva Construct.
„Lucrările nu sunt încheiate. Pe ambele sensuri de mers va mai fi turnat cel puţin un strat de asfalt, pe unele porţiuni chiar două, nu va rămâne aşa cum este acum. Oricum, dacă la final, calitatea lucrărilor nu este cea dorită, iar rezultatul nu va fi conform proiectului, nu semnăm recepţia lucrărilor şi atunci vor trebui refăcute. Drumul trebuie să fie gata până în 31 decembrie 2015“, a declarat Viorel Arion, primarul municipiului Hunedoara.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura