Comunitate

Vienna Opera Company concertează la Brad

Magdalena Şerban

În 21 decembrie, începând cu ora 18, la Juliana Ballroom Brad, Orchestra Vienna Opera Company va susţine un recital live de excepţie, ce va reuni lucrări din creaţia compozitorilor J. Strauss, Em. Kalman, Fr. Lehar, R. Stolz, G. Rossini şi G. Puccini.
Evenimentul intitulat ,,Concert de Crăciun” este organizat de Consiliul Judeţean Hunedoara, Centrul de Cultură şi Artă al judeţului Hunedoara şi Primăria municipiului Brad.
„Va fi un program special, din care nu vor lipsi binecunoscute colinde internaţionale, aduse în scenă de mari artişti, aşa cum sunt baritonul Marco Ascani, din Italia, soprana Katarina Lal, din Austria, basul Theodore Coresi, din Austria şi soprana Lucia Kim, din Korea. Intrarea este liberă, tocmai pentru ca publicul să vină în număr cât mai mare şi să se bucure de o reprezentaţie aparte”, a declarat Ciprian Roman (foto), managerul Centrului de Cultură şi Artă al judeţului Hunedoara.
Acesta a precizat faptul că instituţia pe care o conduce este asociată, de cele mai multe ori, doar cu cântecul şi portul popular, însă rolul său este de a cultiva şi promova întreg patrimoniul cultural, cu toate ramurile pe care le implică.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura