Suporterii au „reanimat” fotbalul hunedorean

26 august 2009 | Adauga un comentariu

11 Pub Corvinul (4)

Ciprian Marinuţ

Familia fotbalului hunedorean s-a reunit la inaugurarea pub-ul suporterilor Corvinului şi visează la renaşterea sportului rege la Hunedoara.

Suflet alb-albastru
Greu încercaţi de dispariţia formaţiilor Corvinul şi Corvinul 2005, suporterii echipei hunedorene au demonstrat că încă le curge sânge alb-albastru prin vene şi că au ca unică iubire, Corvinul. Fanii hunedoreni au deschis, la finalul săptămânii, un pub al suporterilor Corvinului şi au reuşit să reunească la inaugurare, nume grele ale „familiei alb-albastre”. Într-un decor, în ton cu sufletul lor alb-albastru, în care am regăsit  fulare, steaguri, poze şi postere din viaţa echipei din anii 30 până în prezent, fanii au acordat diplome pentru întreaga activitate, personalităţilor Corvinului prezente la eveniment. Au fost premiaţi Remus Gostian şi Nicolae Găceanu, doi jucătorii din anii 50, care acum au în jur de 80 de ani, Gelu Simoc, fostul preşedinte din „Era Lucescu“, Romulus Gabor, Florin Dubinciuc şi alţi jucători din generaţiile mai tinere ale Corvinului, precum Bordean, Haidiner şi Dinu. Decernarea diplomelor a fost însoţită de scandări ale suporterilor prezenţi, care au creat o atmosferă ca pe stadion.

Visează la gloria de altădată
Dorinţa unanimă a tuturor celor premiaţi şi prezenţi a fost renaşterea fotbalului la Hunedoara şi învierea spiritului Corvinului, iar noua echipă FC Hunedoara, ai cărei oficiali au fost prezenţi la eveniment, a fost văzută ca potenţial catalizator pentru împlinirea acestui vis. „Din 1921, am avut fotbal la Hunedoara, iar acum trebuie să readucem echipa acolo unde îi este locul, pentru că hunedorenii trăiesc pentru Corvinul. Fac apel la tinerii suporteri, să lupte, pentru a avea fotbal la Hunedoara şi pentru ca echipa noastră să urce în ligile superioare”, a spus Remus Gostian care a fost component al echipei, ce a reuşit prima promovare în Divizia A , în 1953. „Spiritul fotbalului trebuie să renască la Hunedoara. FC Hunedoara trebuie să ajungă tot Corvinul, dar acum nu era altă cale să avem fotbal şi am optat pentru această variantă”, a spus Gelu Simoc, fost preşedinte al Corvinului şi actualul preşedinte al FC Hunedoara. „Îmi e greu să vorbesc despre Corvinul la timpul trecut şi nu m-am gândit niciodată că această echipă va dispărea. Sper însă, că datorită suporterilor, ea va renaşte şi vom avea din nou fotbal adevărat la Hunedoara”, a spus vizibil emoţionat, şi Romulus Gabor, component al echipei de legendă a Corvinului din anii 80.

Publicat in: Sport


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Pe cer, vor fi douã luni

Oriunde vă veţi afla în 27 august a.c., la miezul nopţii, mai exact la ora 0,30, nu uitaţi să ridicaţi...

Ungurii pot…

Vă rog să mă credeţi, că nu pot să mă abţin. Rămân la opinia mea – cea mai importantă rută...

Creşte numărul abonaţilor la termoficare

Încet-încet, lumea se reîntoarce la termoficare, cel puţin în municipiul Petroşani. Astfel, aproape în fiecare zi, sunt înregistrate câte două-trei...

Închide