Comunitate

Primarul din Vaţa de Jos vrea să readucă Sărbătoarea Taragotului în comună

Magdalena Şerban

Primarul din Vaţa de Jos are în plan două mari evenimente pentru următoarea perioadă. Unul ţine de continuarea Sărbătorii Taragotului, a cărei primă ediţie s-a desfăşurat în 2012, dar dintr-o antipatie politică a fost mutată la Crişcior de către vechea conducere judeţeană, iar al doilea vizează un festival al vânătorilor, organizat în premieră pe meleagurile hunedorene.
“Deşi s-a înfiinţat la noi, fosta conducere a Consiliului Judeţean Hunedoara a decis ca în 2013 să mute Sărbătoarea Taragotului în comuna Crişcior. De atunci, a suferit o întrerupere. Este un eveniment care adună taragotişti consacraţi din întreaga ţară şi reprezintă un regal al instrumentiştilor care fac din muzica pe care o interpretează o adevărată artă. Am avut consultări cu reprezentanţii administraţiei judeţene şi ai Centrului de Cultură şi Artă al judeţului Hunedoara şi a rămas să mai discutăm pe această temă. De asemenea, aş mai vrea să punem bazele unui Festival al Vânătorilor, la care să ia parte vânători din judeţ, dar şi din judeţele limitrofe. Va include concursuri de ceaune, expoziţii de trofee şi bineînţeles, o masă vânătorească. Prin asociaţiile de profil vom lua legătura cu potenţialii participanţi. Acţiunea va avea un regim deschis, fiind dedicată promovării în rândul celor interesaţi a acestei ramuri care reprezintă pentru multă lume un hobby”, a precizat Milu Folescu (foto), primarul comunei Vaţa de Jos.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura