Percheziţii la o reţea de proxeneţi din judeţ

17 mai 2017 | 26 Comentarii

Natalia Bumbac

Ieri, la primele ore ale dimineţii, procurorii DIICOT – BT Hunedoara, împreună cu poliţişti ai Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Hunedoara, au percheziţionat cinci domicilii ale unor persoane acuzate de proxenetism. În urma acestor acţiuni patru bărbaţi au fost duşi la audieri la sediul DIICOT – BT Hunedoara. Aceştia sunt hunedorenii Domiţian-Gheorghe Săran, Petru-Costel Pienar, Florin-Marius Borşoş şi Daniel Lazăr din Râmnicu Vâlcea. Din sursele noastre, în urma audierilor, cei patru suspecţi au fost reţinuţi de procurori, urmând ca magistraţii să stabilească măsurile care se impun a fi luate faţă de aceştia.
Racolau prin anunţuri pe Internet
Procurorii susţin că de la începutul anului 2017 Săran, Pienar şi Borşoş, au constituit un grup infracţional organizat având ca scop coordonarea unei reţele de prostituate, pe care le determinau să presteze relaţii sexuale pe bani. La acest grup infracţional a aderat şi Lazăr. Toţi patru nu aveau nici o sursă de venit, asigurându-şi banii necesari pentru existenţă din proxenetism. „Liderul grupului infracţional, a coordonat acţiunile celorlalţi membri ai grupului. În sensul că îi însărcina pe suspecţi cu supravegherea tinerelor, le indica magazinele de unde să cumpere mâncare pentru a fi mai ieftină, se preocupa de închirierea de apartamente, de transportul dintr-un loc în altul, precum şi racolarea de clienţi prin promovarea pe site-uri de publicitate a unor anunţuri cu oferte sexuale”, se arată în comunicatul DIICOT. Astfel, membrii grupului au închiriat diferite apartamente în judeţele Hunedoara, Alba, Vâlcea şi Caraş-Severin, de regulă pe numele fetelor, pentru a nu se atrage atenţia asupra lor şi pentru a nu se putea stabili o legătură între ei şi prostituate. În funcţie de „veniturile” pe care acestea le obţineau, respectiv dacă nu câştigau destui bani, erau mutate într-o altă localitate.
Identificate mai multe apartamente
Anchetatorii au mai constatat că proxeneţii foloseau un limbaj codat în discuţiile lor, respectiv: apartamentele în care se practica prostituţia erau denumite „sală de forţă” sau „seră”, iar prostituatele erau numite „antrenori” sau „muncitori”, atribuindu-li-se totodată nume de bărbaţi. Până în prezent au fost identificate un număr de cinci adrese în Deva, unde tinerele practicau relaţii sexuale contra cost, un apartament în Alba-Iulia, două în Reşiţa şi unul în Râmnicu-Vâlcea.

Publicat in: Eveniment, Flash


Comentarii (26)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. Bastanu spune:

    De ce nu dati ma numele escrocilor astora: Domiţian-Gheorghe Săran, Petru-Costel Pienar, Florin-Marius Borşoş şi Daniel Lazăr. Primii trei sunt din Deva, iar al patrulea din Râmnicu-Vâlcea. Sa stie tot natu.

  2. Adi marius spune:

    Poate cu ajutorul presei se sesizează DGA și DNA in acest caz și multe altele cazuri ale acestor hoti, cazuri pe care poliția Simeria le trece cu „vederea”. Poate din cauză că printre ei se află implicați și copii de polițiști !!!???

  3. Baderca spune:

    Pera i-a turnat si pe astia. La puscarie cu PERASIFON.

  4. Florin spune:

    Florinica si Petrica, sagetile lui Saran merg iara la beci.In sfarsit..dupa multi ani acestia sunt unde isi merita soarta! Mai sunt cativa „zmei” care nu fac nimic doar se plimba toata ziua si au case si masini ultimul model…ocupati-va si de acestia!

  5. Rares spune:

    Nu ar trebui bagati la puscarie….ar trebui trimisi la produs si ei! Sa dea la lopata pana fac banii care i-au facut cu fetele…sa vada cum ii la produs

  6. matey spune:

    MARGAN IA TURNAT SA SE ACOPERE EL DE FAPTE….

  7. petrica spune:

    Sa nu ii uitam si pe restul Dura,Darvai,Ciocio,Marius,Ovidiu şi Iura

  8. Marius spune:

    Ce morti lu maicata sa nu uiti tu de restul ma sclavule? Vorbiti si voi saraciilor de foame nu aveti ce face .. vorbiti aici dupa un nume fals ..Ia dativa numele voastre ăstia la care nu va convine de restul .. Sa ii sugeti un pic pe restu

  9. asfdgdfs spune:

    Balegosiilor sunteti invidiosi de spuneti toti ca merita sa mearga acolo ??? pai voi va treziti la 8 si rupeti ****** in voi pt 800 de lei pe luna asta este invidia voastra si mai dati si alte nume care cica merita sa mearga acolo pai SIFOANELOR nici la dusmanul vostru sa nu ii doriti sa mearga acolo dar voi zdrente v-ati nascut zdrente ve-ti muri sifoane si bulangii !!!

  10. Adi spune:

    Ganditi dracu’ un pic si voi, gasiti-va ceva de lucru sa va placa, deschideti-va o firma, un service, ceva.. sa puteti pune capu’ linistiti pe perna. pt ca, mai devreme sau mai tarziu, vi se-nfunda la toti, bai taranilor! sunteti prosti gramada si asa o sa fiti perceputi mereu de societate. stiti ce inseamna „perceput”?

  11. Jdjfckc spune:

    Vorbiți în neștire !! În primul rand nu aveți nici un drapt sa judecați sau sa cereți voie explicați (de ce , Cum , unde , cu cine ,etc). Majoritatea care ați comentat aici sunteți Invidioși și frustrați, ați fost și sunteți muritori de foame. Pera poate fi unul dintre voi. PERA ARE DE-ASEMENEA FETE CARE SE PROSTITUEAZĂ , IAR EL BENEFICIAZĂ DE BANII PE CARE FETELE ÎI PRODUC !! ÎN ACEASTA SITUAȚIE SE AFLA ȘI MARGAN CU OAMENII LUI , INSA ACESTEA FIIND DUSE ÎN SPANIA.
    HARTA MADALIN :UNUL DINTRE CEI MAI MARI FRUSTRAȚI AI MOMENTULUI UNUL DINTRE SIFONII CARE AU CONDUS SPRE ARESTAREA ACESTOR INDIVIZI. SA NU UITAM CA ȘI EL LA RÂNDUL LUI A FOST UN INFRACTOR ȘI UN HOT , ÎNSĂ A FOST UN HOT PROST , ACESTA FURA CRUCI DE GRANIT DIN CIMITIRELE SITUATE ÎN ALTE JUDEȚE PE CARE LE VINDEA MAI APOI LUI SALISTEANU CALIN PENTRU A FI RESCRISE ȘI REVÂNDUTE !!
    As mai putea continua însă mă opresc aici !! Vedețiva de viețile voastre și nu judecați înainte sa știți despre ce e vorba 😉 !

  12. Sărăcia Cu Mușchi spune:

    Lasă sa meargă la pușcărie penalii :))))))
    Ce sa facă ei pe afara?prin societate….?la pușcărie cu scursurile astea de tomberon!
    Acolo e casa lor!

  13. Buny spune:

    La 2metri in groape e casa ta si a lui mata ma saracie

  14. Adi spune:

    Sunteti prea prosti pt lumea asta, „valorosilor”. Manca-v-ar canceru’ sa va manance de jigodii imputite!

  15. Adi spune:

    De unde stiti voi ma ca oricine ii impotriva cacatilor ca voi ii sarac? Si daca ar fi, care-i problema, bai japitelor? Mai bine sarac cinstit, decat un hot cu ceva bani. Si asa sunteti vai de puta voastra ma fomistilor, majoritatea pareti bogati, da’ de fapt aveti un bolid si acasa dormiti pe ziare. Ce conteaza ma daca esti bogat sau sarac?! Ca sa nu mai zic ca marea majoritate a celor care se pisa pe voi nu sunt saraci cum credeti voi, unii chiar va baga-n buzunar bai fomistilor. Ca ati da in cap si pt un pachet de tigari.. si voi vorbiti de bani. Scarbele dracu’.

  16. Baderca spune:

    Pera, Litera, Nitu, Bibanu, Vali orfanu, Matei, Florinut si Ninja sint sifoanele principale din Deva. Niste bulangii.

  17. dinu spune:

    du-te tu la un „restaOrant”, cere o conserva, baga-ti-o in fund si arunca-te dracu’ de pe un pod, bai boschetule

  18. Aleatoriu spune:

    Daca e sa fim sinceri, ei nu au facut nimic ilegal, au protejat niste fete care de buna voie si ne silite de nimeni au oferit servicii conform celei mai vechi meserii din lume. Mai bine cautati clientii printre mascati .

  19. Hristovan spune:

    Mamaaaa o ajuns Florinica la puscatorie… Pffff ce o sa dea fraieru’ cu gaoazaaa :)))))

  20. vulpe batrana spune:

    Au fost turnati de fetele pe care le-au exploatat.Daca nu erau asa de lacomi treaba mergea mult si bine…Dar cu totii stim cat de avid dupa bani era saran si cat de prost era florinica.Mai aveau putin si le plateau cu salariul minim pe economie.

  21. Marius spune:

    Suntem in 2017!!! Va dati seama ca numai o redusa mintal suge ca sa faca bani cuiva…adevarul este intotdeauna la mijloc! Deschide-ti ochii mai bine toti cei care comentati aici

  22. Marius spune:

    Sa dau **** la herta mădălina si balauru2 pozde injosote si pisate pe ele

  23. Ochiul din umbră spune:

    Ia venit randul la Saran Dar nui bai ca el se descurca, si din pușcărie o trimite pe Catalina dotia lui la produs ca doar a mai dus-o A ramas sageata de Cuca … sau nu mai sunt prietenii a terminat cu furatul si prostitutia in Austria acum sa multumit si cu lei

  24. Dutu spune:

    Sa iti trag **** tie si la mata ochiu puli din umbra dc te ascunzi dupa cont feic???ti frica ca o bag la **** pe mata??

  25. Dutu spune:

    Eu ma descurc oriunde ma ***** merg cu capu sus orce ar fi….da voi flamanzilor umblati cu papuci rupti si cu hainele cusute ****** rasa in gura….dc nu scri numele tau???sau ti-am ***** nevasta si ti ciuda???ii vine randu la mata sa o bag la ****….o sa mut afacerile in austria sa sti

  26. Dutu spune:

    Poate nu merg la puscarie bulangiilor si poate mergeti voideocamdata sunt acasa sugetimati

Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Gura lumii 17.05.2017

Spun gurile rele că în scurt timp se va cunoaşte tabloul complet al unei manifestări pe seama căreia s-a făcut...

Trezoreria blocată, salariile la fel

Ieri, salariaţii de la Finanţele Publice Hunedoara au continuat protestul, activitatea fiind complet blocată. Din păcate, firmele au de suferit...

Discuţii pe soarta termoficării din Petroşani

Municipalitatea Petroşani organizează o dezbatere publică pe tema termoficării la care au fost invitaţi abonaţii, Consiliul Judeţean Hunedoara, parlamentarii judeţului...

Închide