Actualitate

Pentru a nu mai rata în a doua sa tentativă de a trece înot Canalul Mânecii: Avram Iancu face câte două antrenamente pe zi

07 IANCU 0_1016492628_nMaximilian Gânju

Vremea îi este potrivnică lui Avram Iancu (foto), bibliotecarul, de 38 de ani, din Petroşani, iar încercarea sa de a deveni primul român care trece înot Canalul Mânecii, va fi un adevărat test al voinţei. El vrea de această dată să învingă natura şi şi-a intensificat antrenamentele în apa rece a Mării Nordului.
Avram Iancu este cazat la un hotel situat la zece minute de mare, faţă de aproape o oră cât făcea în august, de la locul unde era cazat la prima tentativă de traversare a Canalului Mânecii. „Dacă tot stau aproape de plajă, am realizat ce am visat, adică două antrenamente pe zi, unul dimineaţa şi unul seara. Nu-i uşor să te supui de două ori la frigul toamnei de aici”, spune Avram Iancu.
Sportivul hunedorean a avut o tentativă de a traversa Canalul Mânecii în luna august a acestui an şi a fost aproape de malul francez. Marea agitată şi curenţii foarte puternici l-au făcut să se oprească, după ce a înotat 12 ore în apa rece şi a parcurs peste 25 de kilometri, organizatorii considerând că pericolul pentru sportiv este prea mare şi au întrerupt cursa. Acum Iancu este convins că la încercarea din 3 octombrie va reuşi să-şi ducă misiunea la bun sfârşit, devenind primul român care traversează înot Canalul Mânecii.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura