FlashPolitica si administratie

Patriarhul Daniel, oaspete al municipiului Deva

05 daniel-intronizare_0Oana Mihnea

Preafericitul Părinte Daniel (foto), Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va efectua, în perioada 7-9 noiembrie, o vizită canonică în Episcopia Devei şi Hunedoarei, prilej cu care vor fi aduse spre închinare Sfintele Moaşte ale Sfinţilor Martiri Brâncoveni. Asta, pentru că anul 2014 este unul omagial al Sfinţilor Martiri Brâncoveni.
Prezenţa şefului BOR este prilejuită de o serie de evenimente deosebit de importante pentru viaţa bisericească din judeţul Hunedoara. Acestea se vor defăşura după un program bine stabilit.
Astfel, în după amiaza zilei de vineri, 7 noiembrie a.c., la ora 17.00, patriarhul Daniel va fi primit la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae şi Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din Deva, ca după 10 minute, să fie adusă şi racla cu Sfintele Moaşte ale Sfinţilor Martiri Brâncoveni. După depunerea raclei cu Sfintele Moaşte în Catedrală, va avea loc o slujbă de mulţumire.
Sâmbătă, la ora 8.00, racla cu Sfintele Moaşte va fi dusă la Biserica „Naşterea Maicii Domnului şi Sfinţii Martiri Brâncoveni“ din cartierul Micro 15 al Devei, unde, la ora 8.20, va fi primit şi patriarhul Daniel. La scurt timp, va avea loc slujba de târnosire a bisericii, care în prezent poartă hramul „Naşterea Maicii Domnului“, ea urmând a fi sfinţită pentru cel de-al doilea hram, cel al „Sfinţilor Martiri Brâncoveni“. Sfinţirea bisericii va fi urmată de Sfânta Liturghie.
După-masa, la ora 17.00, va fi sfinţit Centrul Socio-medical „Sfântul Ierarh Nectarie“ al Episcopiei Devei şi Hunedoarei. Centrul se află în fosta clădire Uzo Balcan şi este alcătuit din opt cabinete medicale, dotate cu aparatura necesară.
Pentru ziua de duminică, începând cu ora 8.00, va avea loc Slujba Utreniei la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae şi Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din municipiul Deva, iar la ora 9.30 se va ţine Sfânta Liturghie, la care va participa Preafericitul Daniel şi va rosti cuvântul de învăţătură.
În dimineaţa aceleiaşi zile, racla cu Sfintele Moaşte va fi dusă de la Biserica „Naşterea Maicii Domnului şi Sfinţii Martiri Brâncoveni“ din Deva, la Biserica „Sfânta Treime“ din Petroşani. Sfintele Moaşte vor fi ţinute la Petroşani până spre seară, astfel încât toţi credincioşii să se poată închina la acestea.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura