Politica si administratie

Noul partid Pro România s-a lansat pe un acoperiş

Sorina Popa

Ieri, Daniel Constantin (foto mare) şi-a lansat noul partid într-un cadru nonconformist, pe acoperişul Plaza Hotel din Bucureşti. Evenimentul s-a vrut unul deosebit de toate lansările politice de până acum. De aceea, au fost invitate personalităţi ale vieţii publice, oameni de afaceri, formatori de opinie şi, în general, oameni de bine, susţin reprezentanţii Pro România. Noua formaţiune politică a fost înregistrată săptămâna trecută la tribunal.

Spun că sunt „generaţia altfel”
„Partidul PRO România este un nou proiect în care eu şi mulţi oameni credem cu putere. Ne-am propus, printr-o #altfel de gândire să acţionăm #altfel. Ce înseamnă #altfel sau cine se regăseşte în generaţia #altfel, în opinia noastră? Nu doar tinerii sau doar oamenii cu experienţă. Nu doar oamenii noi în politică sau doar cei care ştiu bine fenomenul. Generaţia #altfel este generaţia tuturor celor care ştiu că lucrurile pot fi făcute altfel, pot fi făcute bine. Generaţia celor care nu s-au implicat sau nu au fost lăsaţi să-şi pună în practică ideile bune. Generaţia celor care cred că şi în ţara lor lucrurile pot fi îndreptate şi dezvoltate pentru a se trăi bine.
Este generaţia tuturor celor care au un cuvânt de spus şi nu au putut fi auziţi. Tineri, în vârstă, oameni noi sau cu experienţă, medici sau ingineri, economişti sau agricultori, antreprenori sau funcţionari, în mod individual sau în grup, toţi trebuie să fie auziţi! Toţi vor binele segmentului din care provin şi nu au putut sau poate nu au vrut să fie ascultaţi! Aceştia sunt generaţia #altfel! Acum este timpul ca această generaţie să se implice! Îi invităm pe toţi să se alăture unui proiect al lor, care va fi construit pentru ca vocea lor să fie auzită!”, a scris Daniel Constantin pe pagina sa de Facebook.
După ce Daniel Constantin, Mircea Banias şi Eugen Durbacă au fost excluşi din ALDE, deputatul Sorin Cîmpeanu, fost ministru al Educaţiei în cabinetul Victor Ponta, a demisionat pentru a se alătura Pro România, în timp ce Damian Florea a plecat ca urmare a propunerii de excludere făcută de Biroul Politic Executiv al ALDE. Partidul are astfel cinci deputaţi şi îşi propune cel puţin 10 membri din toamnă pentru a avea un grup parlamentar.

Se bazează pe câteva sute de membri ALDE din judeţ
Marius Sanfirişca (foto mic), fondatorul ALDE Hunedoara, a demisionat din partidul condus acum doar de Tăriceanu şi s-a alăturat lui Daniel Constantin în noua formulă politică. „A fost o lansare (n.r. a partidului Pro România) atipică, nu au fost invitaţi politicieni de la alte partide, ne-am îmbrăcat cu toţii casual. Din judeţul Hunedoara, estimez că vor veni în Pro România, la început, şapte-opt organizaţii. Vreo 200-300 de membri ALDE Hunedoara ni se vor alătura pentru început, printre care şi aleşi locali”, a declarat Marius Sanfirişca pentru MESAGERUL HUNEDOREAN.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura