Mutulescu mai aşteaptă pentru ordonanţa preşedinţială

20 aprilie 2017 | 1 Comentariu

Sorina Popa

După ce, în 9 martie 2017, Marius Mutulescu (foto) a fost revocat din funcţia de administrator special al SC Drumuri şi Poduri, societate aflată în faliment de cinci ani de zile, acum, el a atacat în instanţă această procedură.
De fapt, schimbarea lui Mutulescu s-a vrut de aproape doi ani, dar nu s-a făcut totul aşa cum spune legea. Mai mult, el a fost apărat şi de colegii liberali, care au dorit să-l menţină, evident, pe post. Un post, pentru care, susţine actuala conducere a Consiliului Judeţean, Marius Mutulescu a încasat 3.500 de lei în fiecare lună, timp de cinci ani, dar fără să facă ceva pentru aceşti bani.
A fost primul termen la Tribunalul Hunedoara, Secţia de contencios administrativ, în dosarul pe care Mutulescu l-a deschis împotriva hotărârii de revocare a sa, pentru a doua oară, din funcţia de administrator special de la SC Drumuri şi Poduri. „S-a admis excepţia necompetenţei funcţionale a Tribunalului Hunedoara, declinând competenţa soluţionării cererii de ordonanţă preşedinţială în favoarea judecătorului sindic, în dosarul 3235/97/2009 (n.r. dosarul de faliment al societăţii Drumuri şi Poduri)”, a declarat Ildiko Glăman, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara.

Publicat in: Politica si administratie


Comentarii (1)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. Ion spune:

    Asa se ingrasa porcii…..un exemplar Fidel al porcului cu tepi…..scuze…..mustata .

Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Ajutor de stat pentru închiderea minelor neviabile din Valea Jiului

Ieri, Guvernul României a aprobat, printr-o hotărâre, acordarea unui ajutor de stat în valoare de 84.554.000 de lei către Societatea...

Alegeri parţiale pentru primar, la Lupeni şi Sălaşu de Sus

Ieri, guvernul a aprobat proiectul de hotărâre prin care s-a stabilit data alegerilor parţiale în localităţile Lupeni şi Sălaşu de...

Proiecte de milioane de euro promovate de primarul din Şoimuş

Şefii administraţiilor publice hunedorene au luat cu asalt Ordonanţa nr. 28, accesând prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) o...

Închide