La Orăştioara de Sus, vremuri bune anul are

29 noiembrie 2010 | Adauga un comentariu

Magdalena Şerban

Despre comuna Orăştioara de Sus, se poate spune că reprezintă o lecţie „grea“ de istorie, un loc binecuvântat cu oameni cumsecade, care îşi apără trecutul şi tradiţiile. Iar păstorul locului, primarul Viorel Bodea (foto) nu concepe să nu lase lucruri însemnate în urma sa, „pentru că suntem ceea ce lăsăm în urma noastră. Am învăţat acest lucru, încă din strămoşi“.

Comori în trecut, investiţii în prezent

Renumită pentru valorile care i-au stat sub pământ şi mult râvnită de căutătorii de comori, Orăştioara de Sus nu se dezminte să se menţină o comună „de top“, modernizările din ultima vreme nefiind neglijabile: „Cu eforturi de la bugetul local şi ajutor financiar de la Consiliul Judeţean şi de la guvern, am reuşit să modernizăm principalele puncte ale comunei. Căminele culturale, patru din cele şase, precum şi şase şcoli sunt acum „europene“. La şcoala generală din centrul de comună, avem chiar şi un internat. În ceea ce priveşte căminele, pentru că se apropie sărbătorile de iarnă, vor fi puse, din nou, ca în fiecare an, la dispoziţia căluşarilor, a irozilor şi stelarilor, pentru repetiţii. La cele din Bucium şi Orăştioara de Sus, lumea se adună de sărbători, pentru a petrece şi a cânta colinde. Mă pot mândri cu oamenii locului, ei ţin mult la adevăratele valori, cultivându-şi şi respectându-şi tradiţiile’’, afirmă edilul.

Un colţ de suflet

Pentru că tot s-a vorbit de adevăratele bogăţii, trebuie menţionat faptul că şcoala primară din Grădişte va găzdui, în cadrul unei săli special amenajate, un punct muzeistic cu obiecte de patrimoniu etnografic: „Am adunat deja câteva elemente de acest gen. Sătenii le-au donat cu dragă inimă, pentru a-i bucura pe toţi cei interesaţi de frumuseţea folclorului tradiţional. De asemenea, vrem să organizăm un colţ de istorie, pentru că avem multe obiecte descoperite de-a lungul timpului şi ar fi păcat să nu le expunem“, declară primarul Viorel Bodea.

Bani pentru modernizări

Faptul că proiectul depus pe Măsura 322 nu a primit finanţare, nu a constituit o piedică în încercările de a atrage fonduri pentru dezvoltarea comunei, ba din contră. La începutul lunii noiembrie, a fost depus, pe fonduri de mediu, un proiect în valoare de şapte milioane de euro, vizând canalizarea apei menajere în satele Costeşti, Bucium, Ludeştii de Jos şi Orăştioara de Sus. Mai există, totodată, un proiect european, pentru care s-a şi semnat contractul de finanţare, în valoare de 200.000 euro, pentru înfiinţarea unui centru de informare turistică, aşa cum îi şade bine unei zone istorice. Tot intrat la finanţare este şi un proiect depus pe Măsura 125A, pentru modernizarea drumurilor agricole, în valoare de un milion de euro, iar pe Ordonanţa 7, s-au mai primit, de curând, încă 3,5 milioane de lei pentru aducţiunea cu apă în aceleaşi patru sate cuprinse şi în proiectul pe mediu.

Iarna-i grea, omătu-i mare. Iar edilul ştie asta, tocmai de aceea, a achiziţionat un nou utilaj (pe lângă cel vechi, cumpărat second-hand, în anii ’90), astfel încât lucrările de întreţinere a drumurilor comunale să se realizeze cu forţe proprii.

Publicat in: Comunitate


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Expoziţie cu vânzare

În perioada 29 noiembrie-2 decembrie, între orele 10-16, în municipiul Deva, la Galeriile de Artă, se va desfăşura „Târgul produselor...

O nouă biserică ortodoxă în Deva

Episcopia Ortodoxă a Devei şi Hunedoarei intenţionează să construiască încă o biserică în municipiul Deva. În prezent, în localitate, funcţionează...

Cetăţile Dacice, cu un pas mai aproape de Consiliul Judeţean

La sfârşitul săptămânii trecute, membrii Consiliului Judeţean Hunedoara (CJH) au aprobat o hotărâre, prin care solicită Guvernului României transmiterea Parcului...

Închide