Sport

Inter Petrila încearcă să răstoarne calculele hârtiei

Ovidiu Mănăstire

Învinsă în meciul tur al barajului de promovare în Liga III-a, Inter Petrila, campioana Ligii a IV-a Hunedoara, vrea să dea lovitura pe terenul Ghirodei. Trupa lui Aurel Moldovan încearcă să profite de statutul de outsideră şi să producă surpriza.

„Avem şansa noastră!”
Considerându-se nedreptăţită de rezultatul partidei din tur, când a pierdut la limită în faţa lui ACS Ghiroda, după un meci în care a avut foarte multe ocazii, Inter Petrila vrea să întoarcă soarta promovării chiar în judeţul Timiş. Gruparea de pe Jiul de Est are nevoie de un succes la două goluri diferenţă pentru a promova în Liga a III-a, un lucru care nu este considerat imposibil de către jucătorii săi. „Eu spun că avem şansa noastră. Cum ei au câştigat 2-1, noi de ce nu am putea câştiga la fel? Dacă vom reuşi să dăm gol de la început, va fi altceva. Am pierdut un meci, dar putem câştiga returul. Vom merge pe calea atacului”, a spus golgheterul trupei din Valea Jiului, Iosif Kalai, completat de căpitanul echipei, Adrian Câmpean: „Eu unul mai sper încă la promovare, atâta timp cât mai avem şanse, chiar dacă sunt mici”, a spus fundaşul Petrilei. În meciul de la Ghiroda, Inter Petrila nu se poate baza pe portarul Haring şi pe fundaşul stânga Ionuţ Androne, care s-a accidentat în duelul din tur.

Ghiroda e precaută
ACS Ghiroda, chiar dacă pleacă favorită, nu se consideră promovată în Liga a III-a. Trupa de lângă Timişoara are o experienţă neplăcută din 2014, când a pierdut promovarea la penaltiuri, în faţa Industriei Galda de Jos, după ce a fost egalată în ultimele minute, într-un meci jucat la Deva. „Nu ne considerăm câştigători, suntem convişi că în meciul retur vom munci la fel de serios. Băieţii au fost puşi în temă şi nu există riscul să se relaxeze”, a spus Paul Codrea, directorul tehnic al echipei din Ghiroda. Partida ACS Ghiroda – Inter Petrila se va juca sâmbătă, începând cu ora 17.30, pe stadionul „Emilian Pavel” din comuna timişeană. În cazul în care după 90 minute Inter Petrila va conduce cu 2-1, se vor juca două reprize de câte 15 minute de prelungiri. Dacă nu se va marca în acest interval, promovarea se va decide la penaltiuri.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura