Gura lumii

26 octombrie 2010 | 1 Comentariu

Oricât de multe milioane ar avea în conturi, bogaţii sunt de obicei foarte atenţi cu banii lor. Astfel, de cele mai multe ori, atunci când dau bani pentru ceva, o fac în ideea de a investi şi de a câştiga ulterior şi aproape niciodată nu dispun de bani pentru chestii ce nu produc alţi bani sau alte avantaje. Drept dovadă, finanţatorii unei echipe alb-albastre, care este revelaţia toamnei în fotbalul din judeţ, au băgat bani în producerea de materiale promoţionale, dar s-au zgârcit la editarea unui program de meci. S-au adus de la firme specializate, odorizante de maşină, brelocuri, magneţi şi brichete cu însemnele şi în culorile clubului, pentru că acestea pot fi vândute şi pot aduce profit. În schimb, programul de meci, care la cluburile ce se respectă se oferă gratuit împreună cu biletul de intrare, a rămas la capitolul promisiuni neonorate. Onoarea bogaţilor a fost călcată în picioare de un grup de suporteri pătimaşi, care din toată sărăcia lor, au pus mână de la mână şi au editat programe de meci. Cum se întâmplă atunci când lucrurile se fac cu dragoste şi pasiune, programele au fost realizate într-o manieră extraordinară, cu un design plăcut şi cu un conţinut de calitate. Şi colac peste „zgârcenia” bogaţilor, acestea au fost oferite gratuit majorităţii spectatorilor care au fost prezenţi la meci.

Oamenii din lumea sportului sunt de regulă mai puţin prieteni cu limba română şi gramatica, motiv pentru care nu se exprimă cursiv într-o discuţie liberă sau la interviuri şi comit mai multe greşeli când trebuie să scrie un text. Pe baza acestei legii nescrise, înţelegem, iertăm şi „cosmetizăm” multe dintre gafele celor din acest sector. Însă, loviturile cu bâta-n baltă ale unei comisii cu pretenţii de specialitate juridică în motivarea unei sentinţe date împotriva unor jucători ni s-au părut comice şi de neiertat. Astfel, această comisie l-a pedepsit pe un jucător cu trei meciuri de suspendare şi cu amendă, pentru „lovirea reciprocă cu capul a unui adversar” şi pe un altul, cu şase jocuri suspendare şi amendă, pentru „lovirea reciprocă cu capul a unui adversar, producându-i vătămare fizică (probată cu acte medicale)”. Nu ne legăm de cele două cacofonii, pentru că multora li se întâmplă, însă cei din comisie trebuie să afle că nimeni nu se poate „lovi reciproc cu capul”, chiar dacă între două persoane poate exista o lovire reciprocă.

Publicat in: Fara bascalie


Comentarii (1)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. Sommerset spune:

    Bravo suporterilor corvinisti,sunt mandru de ei…

    In legatura cu greselile(gramaticale) ale comisiei de disciplina nu cred ca ar trebui dat cu parul,important e ca ii „scutura” tot mai aspru pe huliganii de pe stadioanele ligilor mici hunedorene.Site-ul AJF unde apare eroarea este singurul care care ne tine la curent (desi uneori se updateaza greoi la cei mici)cu ce se intampla in Liga4,Liga5,cupa Romaniei si seriile juniorilor.Bine ca exista!

Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Eliminaţi din Cupa României

Echipa de rugby Ştiinţa Petroşani a fost eliminată din Cupa României, după ce a pierdut sâmbătă, acasă, cu scorul de...

Molot salveazã Salvitalul

Ieri, toţi reprezentanţii primăriilor hunedorene au ajuns la un consens, cu privire la modalitatea în care îşi vor plăti dările...

Voteazã cum au stabilit

Mâine, se dezbate şi se votează moţiunea de cenzură a Opoziţiei. MESAGERUL HUNEDOREAN a aflat de la parlamentarii puterii din...

Închide