Gura lumii, 17.01.2018

16 ianuarie 2018 | Adauga un comentariu

În municipiul reşedinţă de judeţ au loc zilnic cutremure de pământ. Unele artificiale, provocate de mâna omului şi la o scară mică, de bloc. Pare incredibil, dar e adevărat. Asta, pentru că, unor investitori care îşi amenajează spaţiile comerciale nu le pasă că zdruncină din temelii imobilul. Bagă picamerele adânc în ziduri, dărâmând tot ceea ce le stă în calea succesului lor comercial. Fără să ţină cont că alţii suferă din această cauză, cu tavanele crăpate şi tencuiala căzută de la atâtea zdruncinături. Şi cu urechile sufocate de zgomotul infernal. Astfel, aceştia din urmă, sunt hotărâţi să-l „răsplătească” pe individul zelos şi să nu-i semneze tabelul de bună vecinătate, fără de care, afacerea lui nu va putea fi pusă pe roate.

Din câte se pare, din tot cataclismul declanşat într-o instituţie importantă din judeţ, nu doar internii vor avea de suferit. Spun cârcotaşii că pe lista păgubiţilor se numără şi lăutarii de prin urbe, care vor avea de numărat mai puţini firfirici pe la petreceri. Asta, pentru că, indivizii traşi pe linie moartă din instituţia cu pricina erau foarte darnici cu cântăreţii. Nimeni, nici un potent financiar, cu afaceri serioase şi profitabile, nu se putea lua la întrecere cu ei. Acum însă, când robinetul cu bănet s-a închis, nu vor mai avea bancnote de aruncat în lăutari, iar petrecerile vor fi mult mai rare.

Publicat in: Gura lumii


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Bulina neagră, 17.01.2018

Augustin Mauriceo Puzstai, din Vulcan Pentru că a ajuns în spatele gratiilor după ce, împreună cu alţi cinci amici, au...

Bulina albă, 17.01.2018

Petru Androne Eli, profesor dirijor al corului „Vlăstarele Orăştiei” Pentru că a fost distins de Preşedintele României cu Ordinul „Meritul...

Consiliul Judeţean a returnat două milioane de lei pentru lucrările de la drumul către Sarmizegetusa Regia. Banii trebuie recuperaţi de la constructor!

Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara a returnat din propriul buget cele două milioane de lei imputate de Ministerul Dezvoltării Regionale Administraţiei...

Închide