Fonduri europene pentru Colegiul Naţional „Decebal“

Nicolle Ebner

Ieri, la sediul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Vest (ADRV), a fost semnat contractul de finanţare pentru proiectul „Reabilitarea ansamblului de clădiri şi echiparea infrastructurii educaţionale a Colegiului Naţional «Decebal» Deva”. Proiectul, realizat de Primăria Deva, are o valoare totală de 2,272 milioane euro, din care 1,783 milioane reprezintă finanţarea nerambursabilă.

Finanţare aprobată doar pentru patru proiecte

Prin acest proiect se intenţionează reabilitarea spaţiilor destinate activităţilor şcolare şi îmbunătăţirea clasei energetice a celor trei clădiri principale ale colegiului. De asemenea, se va extinde clădirea sălii de sport, urmând ca aceasta să fie dotată cu echipamente didactice specifice. Prin intermediul proiectului, va creşte dotarea cu echipamente TIC, se va extinde reţeaua de Internet şi se vor asigura dotările necesare utilizării softurilor educaţionale de către toţi profesorii în procesul didactic. Implementarea proiectului va dura 25 de luni. Pe Măsura 3.4., privind reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale preuniversitare, universitare şi a infrastructurii pentru formare profesională continuă” au fost depuse 71 de proiecte, însă doar patru dintre ele au intrat pe finanţare, proiectul administraţiei devene fiind unul din ele.

Sesiunea de depunere a dosarelor a fost închisă în data de 26.11.2009, întrucât finanţarea nerambursabilă solicitată prin proiectele depuse a depăşit cu 335,85 la sută alocarea regională.



 
 


Scrie un comentariu

Editia zilei

Mesagerul Hunedorean - Editia zilei
 

Promo

 

Reclama ta aici !

agerpres
 

EDITORIAL

  • Mai are Traian Băsescu sânge în trotinetă?
  • 01 septembrie 2010

    MIRCEA
    LEPADATU
    Citeste tot articolul
     

    FARA BASCALIE

  • Remus Cernea şi soluţia-minune
  • 03 septembrie 2010

    ALEXANDRU
    GRUIAN
    Citeste tot articolul
     

    Informatii utile

    Primaria municipiului Deva:
    213435 - 218325
    Prefectura Hunedoara:
    211850 - 211439
    Consiliul Judetean Hunedoara:
    211350 - 211624
    Apel Unic de Urgenta:
    112
    ITM Hunedoara:
    213416 - 221170
    Politia municipiului Deva:
    217730
    Casa Judeteana de Pensii:
    211031 - 219094
    CNAS Hunedoara:
    211776 - 219280
    OPC:
    214971
     

    Comentarii

     

    Sondaj

    Ce parere avati despre activitatea actualului Guvern Boc?

    View Results

    Loading ... Loading ...

    Calendar

    septembrie 2010
    Lu Ma Mi Jo Vi Du
    « Aug    
     12345
    6789101112
    13141516171819
    20212223242526
    27282930  


    camere foto digitale