Actualitate

Eveniment important pentru viaţa medicală hunedoreană

05-zilele-medicaleEvenimentul ştiinţific, aşteptat cu mult interes de suflarea medicală hunedoreană, a debutat, ieri, la Deva, sub bune auspicii. Reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene, nume prestigioase ale medicinei româneşti şi, chiar, secretarul Comisiei de sănătate publică din Senatul României au ţinut să aducă salutul lor la această manifestare, considerată ca intrată în tradiţia activităţii  lucrătorilor în halate albe de pe meleagurile hunedorene.
Aflate la a IX-a ediţie, „Zilele medicale devene” s-au impus de-a lungul timpului prin diversificarea tematicilor abordate şi îmbunătăţirea conţinutului comunicărilor şi lucrărilor prezentate cu această ocazie. A ţinut să sublinieze acest lucru  un veteran al medicinei hunedorene, dr. Ioan Iliescu, care a mai spus, legat de participarea unor specialişti din clinici universitare la această manifestare, că se bucură din tot sufletul când vede că Deva nu este ignorată de personalităţile medicinei româneşti. Ba, mai mult decât atât, Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva începe să devină un centru medical cu pretenţii de clinică universitară. Şi, ca atare, şi referatele sau comunicările ştiinţifice ale specialiştilor deveni încearcă să demonstreze  că actul medical nu este cu nimic mai prejos decât cel practicat în spitale cu pretenţii şi cu bugete mult mai substanţiale.
Tocmai de aceea, dr. Ioan Demeter, directorul medical al spitalului devean, speră ca toate lucrările (peste 60 la număr) care vor fi prezentate pe parcursul celor trei zile la această reuniune ştiinţifică  să incite la întrebări, să genereze concluzii lămuritoare, care să aibă o notă pragmatică pentru activitatea cotidiană.
Susţinând ideile doctorului Demeter, secretarul Comisiei de sănătate din Senatul României, prof. dr. Florian Bodog, a spus că medicii deveni sunt buni profesionişti şi au ce comunica,  iar manifestările de genul acesta îi ajută să fie în permanent contact cu noutăţile în domeniu. De la o asemenea reuniune ştiinţifico-medicală au de câştigat nu numai doctorii, ci şi pacienţii, chiar dacă nu sunt prezenţi în sala de conferinţe. În opinia secretarului Comisiei de sănătate din Senat, orice schimb de experienţă între medici, orice noutate semnalată în domeniul medical se va repercuta pozitiv asupra sănătăţii pacientului. De fapt, acesta este şi scopul manifestării din viaţa medicală deveană: un util schimb de experienţă între medicii (fie din spital, fie medici de familie) şi cei din mari spitale ori clinici universitare din ţară şi, chiar, profesori de la facultăţi de medicină. Într-adevăr, un mare câştig pentru foarte multă lume, cum avea să sublinieze Livia Oros, managerul spitalului devean, într-un cuvânt de mulţumire adresat reprezentanţilor consiliului judeţean şi ai municipalităţii, pentru sprijinul financiar acordat în vederea desfăşurării acestei reuniuni ştiinţifico-medicale, arătând că banii alocaţi n-au fost o simplă cheltuială, ci o investiţie. O investiţie în sănătatea devenilor, a hunedorenilor. (D. Corpade)

One thought on “Eveniment important pentru viaţa medicală hunedoreană

  • Care e partea stiintifica a evenimentului?!
    Faptul ca s-au aliat comunistii din PSD sa-si arate „muschii” in domeniul SANATATE!
    Ce e de mirare ca a vorbit DR. ILIESCU, membru marcant al PSD care in mandatul de senator si membru al Comisiei de Sanatate din Senat, la acea vreme, nu a facut nimic, dar absolut nimic benefic pt. spital, cu exceptia faptului ca a intervenit pe langa ministrul sanatatii de la acea vreme sa nu-l dea pe mana JUSTITIEI pe DEMETER pt. abuzurile si infractiunile comise de acesta in calitate de director al Spitalului Judetean Deva?!(ramane sa aprecieze altii care e aspectul ‘benefic’)!
    Sau faptul ca trebuia sa vorbeasca NISTOR nestingherit in limbajul lui de om simplu, fara scoala, dar cu tupeu si aroganta, asa cum ii sta bine prostului?!
    Mai lasati propaganda si priviti realitatea trista din jurul acestor personaje grotesti dar mai ales toxice pt. Spital si societate.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura