Comunitate

Diminuarea sporurilor aduce modificări salariale şi la Sanatoriul Brad

Magdalena Şerban

Aplicarea Legii privind salarizarea unitară a bugetarilor naşte mari controverse în rândul unităţilor medicale, mărul discordiei reprezentându-l noul regulament-cadru al acordării sporurilor din sistemul sanitar. Şi personalul Sanatoriului de Pneumoftiziologie Brad este afectat, reglementările golind buzunarele unora dintre angajaţi.

„Salariul a scăzut în cazul unei părţi din personal, şi anume infirmiere, îngrijitoare, personal TESA şi inclusiv director economic, al cărui salariu se reduce cu 25 de procente. În rest, în medie, vorbim de o diminuare cu câte 300-400 de lei. Pe de altă parte, medicii şi asistentele beneficiază de creşteri substanţiale, mai exact asistentele primesc cu circa 500 de lei mai mult, iar medicii înregistrează creşteri de circa 2.000 de lei. Avem un sindicat care ne reprezintă, fiind afiliaţi la Sindicatul Hypocrate, însă nu au avut loc dispute sau divergenţe majore legate de aplicarea noilor prevederi, cu toate că nemulţumiri există şi la noi. Conform regulamentului, sporurile se stabilesc printr-o negociere între conducerea unităţii şi reprezentantul sindicatului. Zilele acestea mă aflu la nişte cursuri ce se desfăşoară în Capitală, dar de săptămâna viitoare o să iau direct pulsul discuţiilor care am înţeles că au apărut pe această temă în cadrul instituţiei”, arată medicul primar pneumolog Marcel Iosif Cârjea (foto), managerul Sanatoriului de Pneumoftiziologie Brad.
De altfel, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat la finalul unor noi negocieri cu sindicaliştii din sănătate, că va da o circulară prin care cere spitalelor ca în baza legii să acorde stimulente angajaţilor care vor avea veniturile mai mici pentru luna martie, astfel încât să fie compensate pierderile. A precizat că aproximativ 10 la sută dintre angajaţii din domeniul medical vor avea pierderi la salarii în această lună. La primele calcule, un astfel de pas ar greva sumele alocate pentru o bună funcţionare.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura