Deputatul Natalia Intotero: o nouă interpelare privind terenurile expropriate pentru Autostrada Orăştie – Sibiu

22 februarie 2017 | Adauga un comentariu

La începutul anului, deputatul hunedorean Natalia Intotero (foto), a readus în atenţia Ministerului Transporturilor o problemă delicată a judeţului pe care îl reprezintă în Parlamentul României, şi anume finalizarea procedurii de expropriere a imobilelor proprietate privată afectate de Autostrada Orăştie – Sibiu şi plata despăgubirilor către persoanele îndreptăţite, mai mulţi cetăţeni din localităţile Geoagiu şi Romos neprimind despăgubirile la care aveau dreptul.
„După avizarea documentaţiilor cadastrale individuale, s-au constatat diferenţe între Anexa 2 a hotărârilor de Guvern şi evidenţele de cadastru. Din acest motiv au fost înaintate la CNADNR, actuala CNAIR. SA, documentele necesare în vederea redactării unei erate la hotărârile de Guvern, astfel încât să se poată realiza plata despăgubirilor în conformitate cu suprafeţele real expropriate din fiecare proprietate. La ultima interpelare pe această temă, realizată în octombrie 2016, ni s-a precizat că până la data respectivă, hotărârile de guvern menţionate nu fuseseră modificate, astfel încât jumătate dintre imobilele supuse exproprierii nu au fost despăgubite. Prin urmare, am reluat întrebarea în anul acesta, iar răspunsul primit a arătat că pentru un număr de 1.377 de imobile nu se pot elibera hotărârile de stabilire a despăgubirilor, deoarece suprafeţele rezultate din documentaţiile cadastrale nu sunt în concordanţă cu suprafeţele din anexele H.G. nr. 522/2011 şi H.G. nr. 955/2012. Asta, din pricină că la momentul aprobării hotărârii de guvern menţionate nu existau planuri parcelare recepţionate de către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi nu existau evidenţe clare la nivelul primăriilor cu privire la identitatea proprietarilor, fapt care a determinat şi nefinalizarea procesului de restituire. De asemenea, la acel moment nu se desfăşurau în teren măsurători cadastrale pentru fiecare imobil afectat de coridorul de expropriere, acest lucru efectuându-se ulterior publicării hotărârii de declanşare a procedurilor de expropriere, respectiv ulterior emiterii Deciziei de expropriere şi intabulării coridorului de expropriere. Deşi s-a promovat pe circuitul avizator de două ori proiectul de Hotărâre de Guvern de modificare şi completare, pentru cele 1.377 de imobile, a fost respins de Ministerul Justiţiei din cauza lacunelor legislative în domeniul exproprierilor. În vederea soluţionării, Ministerul Transporturilor împreună cu Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, lucrează în prezent la un proiect de OUG pentru modificarea Legii 255/2010”, a explicat Natalia Intotero, deputat PSD.
Parlamentarul hunedorean a lansat rugămintea ca reprezentanţi ai Ministerului Transporturilor şi ai Guvernului să participe la Prefectura Hunedoara la o discuţie cu primarii, parlamentarii şi proprietarii acestor terenuri, astfel încât să se ajungă la o soluţionare cât mai rapidă a situaţiei. (M. Şerban)

Publicat in: Comunitate


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Turiştii sunt aşteptaţi la Stănija pentru a învăţa să caute aur aluvionar

În aproximativ două luni, cei interesaţi să vadă cum se scoate aurul din nisipurile de pe albiile râurilor, vor putea...

Stand de carte cu vânzare, la Deva

Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Deva organizează în perioada 1 martie 2017 - 1 aprilie 2017 un stand de carte cu...

Colegiul Naţional „Decebal”, surpriza Cupei Liceelor BIG FM

Echipa Colegiului Naţional „Decebal” din Deva a răsturnat calculele hârtiei în meciul din semifinale, jucat contra Colegiului Tehnic „Matei Corvin”,...

Închide