Interviu

Dan Bittman: „Sinceritatea este principalul lucru pe care pun accent în educarea fiilor mei“

07 BittmanNatalia Bumbac

Dan Bittman (foto), un artist remarcabil dar şi un foarte apreciat om de televiziune, s-a aflat la Deva la sfârşitul săptămânii trecute, împreună cu trupa Holograf. Aceştia au susţinut un concert în cadrul unui eveniment de promovare a Cetăţii din Deva. În stilul său caracteristic, plin de umor, artistul, a vorbit în cadrul unui interviu acordat ziarului nostru, despre perioada adolescenţei, despre felul în care îşi educă fiii şi despre activităţile sale din muzică şi televiziune.

– Deoarece suntem în perioada în care o nouă generaţie de absolvenţi de licee îşi susţin examenele de Bac, ne puteţi spune ce amintiri aveţi legate de acele timpuri şi ce rezultate aţi avut la acest examen?
Am luat 8 şi ceva, deşi mă mir ca am luat o notă aşa mare. Să ştiţi că nu am fost un elev pe atât de slab cum s-ar părea (n.r. zâmbeşte). Am luat  acea notă în condiţiile în care Bacalaureatul pe vremea aceea se dădea un pic altfel. Pe vremea mea, rata de promovabilitate era mult mai mare, era neapărat să trecem toţi Bac-ul, facultatea nu era obligatorie.
– Cum a fost Dan Bittman în adolescenţă?
Spre mirarea dumneavoastră pot să vă spun că am fost un băieţel destul de cuminte, până la o anumită vârstă. M-au “stricat” muzica şi colegii aceştia ai mei.
– Când aţi decis să deveniţi artist? Care a fost momentul în care v-aţi hotărât să mergeţi pe calea muzicii?
Am decis să mă apuc de muzică prin anii 80. Voiam să dau la facultate, la arhitectură şi făceam pregătire la acelaşi profesor împreună cu un coleg, care avea deja o trupă. În acea trupă cântau pe atunci Adrian Daminescu şi alţi muzicieni, care ulterior au devenit celebri. M-am dus prima dată să asist la repetiţii, după aceea am început să repet cu ei. Uite aşa, m-a luat valul cu muzica şi atunci am ştiut că o să merg pe drumul acesta. Aveam 18 ani, de aceea pot spune că decizia am luat-o cam târziu.
– Ce puneţi pe primul loc în viaţa dumneavoastră?
Pe primul plan în viaţa mea sunt şi vor fi întotdeauna, fiii mei şi Liliana.
– Care sunt lucrurile principale pe care puneţi accent în educarea copiilor dumneavoastră?
Sinceritatea, nu vreau să se ascundă de mine, dimpotrivă vreau să vină către mine ca la un prieten. Spre bucuria mea, fiul meu cel mare, care are 15 ani, m-a invitat zilele trecute cu el în oraş. Am mers împreună cu grupul lui de prieteni să ne distrăm. Am petrecut foarte frumos timpul împreună, deşi este o mare diferenţă de vârstă între mine şi ei.
– Aţi activat în mai multe domenii, în televiziune film şi nu în ultimul rând în muzică. Dacă ar fi să alegeţi dintre toate acestea unul singur, pe care l-aţi alege?
Fără îndoială aş alege muzica, de aceea suntem astăzi aici, ca să cântăm pentru publicul nostru.
– Ce ne puteţi spune despre planurile legate de televiziune? Veţi avea un nou proiect în perioada următoare?
În televiziune văd că nu mă mai vrea nimeni (n.r. zâmbeşte), aşa că stau liniştit şi cânt cu Holograf. Mă bucur că am mai mult timp acum pentru cântat. Mai avem şi alte planuri, nu neapărat în televiziune, vrem să facem tot felul de spectacole. Mă gândesc chiar şi la un proiect solo în viitorul apropiat.
– Care este părerea dvs despre emisiunile de divertisment?
Acum este o furie cu emisiunile cu juriu. Toate emisiunile trebuie să aibă un juriu, toate emisiunile trebuie să găsească talente. Mai greu este ce se întâmplă după un concurs din acesta. Este un singur premiu foarte mare şi după aceea, cei care câştigă nu prea se mai aude de ei, iar asta este o problemă. Ar trebui să li se spună de la început să nu îşi facă mari speranţe. Interesant este faptul că am auzit mai multe despre oameni care nu au câştigat concursul la care au participat. Sunt tineri care au apărut în alte emisiuni de televiziune, sau cântă în diverse trupe. Chiar unul dintre băieţii care a fost la mine în grupă, la emisiunea la care am făcut parte din juriu, este acum într-o trupă. De aceea, pot spune că este nevoie uneori de mult noroc în meseria asta, ca să reuşeşti.
– Fiindcă vă aflaţi astăzi la Deva, aş dori să vă întreb care este cea mai puternică amintire pe care aţi păstrat-o legată de oraşul nostru?
Cea mai puternică amintire plăcută este de acum mulţi ani când am organizat un spectacol într-o zi. Eram pe undeva pe drum şi mi-am sunat un prieten de aici din Deva. I-am spus în felul următor: îţi trimit afişe cu concertul nostru, distribuie-le… Şi a doua zi am organizat două spectacole cu sala plină.
– Vă rog, pentru încheiere, să transmiteţi un mesaj pentru publicul hunedorean.
De atâţia ani, noi venim aici cu mare drag şi ne bucurăm că încă vin oamenii la spectacolele noastre. Vom veni de fiecare dată când vom fi invitaţi şi vom cânta cu drag pentru publicul hunedorean.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura