ActualitateFlash

Cu bicicleta pe culmile Parângului

iancu cu bicicletaMaximilian Gânju

Bibliotecarul din Petroşani, care a încercat să treacă înot Canalul Mânecii, este unul dintre artizanii unei competiţii de ciclism extrem, care se va derula în Parâng, în 31 august a.c.
Petroşani Bike Challenge este la a doua ediţie şi face parte din calendarul oficial al Federaţiei Române de Ciclism, ceea ce face ca mulţi ciclişti experimentaţi să participe la etapa din Valea Jiului. La start se va afla şi Avram Iancu (foto), sportivul care a fost la un pas de a realiza o performanţă pentru România, la începutul acestei luni. Iancu a încercat să treacă înot Canalul Mânecii, dar a fost oprit de organizatori când se afla aproape de finish, din cauza vremii extrem de rea care i-ar fi pus viaţa în pericol.
Concursul de maraton MTB este destinat tuturor iubitorilor acestui sport şi are un traseu de 30 de kilometri prin inima munţilor Parâng. Înainte cu zece zile de start, organizatorii anunţă înscrierea la concurs a câtorva zeci de „rideri”, însă până în ultima zi se aşteaptă ca numărul lor să crească vertiginos. Competiţia organizată de Asociaţia Sportivă Bike & Run Petroşani are patru categorii de vârstă şi este deschisă oricărui iubitor al sportului şi al mişcării în natură, iar singura condiţie este ca participanţii să aibă vârsta minimă de 18 ani. Cei care sunt sub 18 ani se vor putea înscrie doar cu o copie după cartea de identitate şi acordul scris al unui părinte prezent la data concursului sau pe baza unei declaraţii notariale pe propria răspundere. Traseul este neamenajat şi neprotejat, iar sportivii folosesc drumuri forestiere, poteci marcate şi nemarcate, pante cu înclinare mare şi zone accidentate, iar din acest motiv organizatorii le dau câteva ponturi turiştilor, încât să se evite accidentele. Pe traseu sunt amplasate puncte de control obligatorii, iar participanţii care nu trec printr-un punct de control (indiferent de motiv) vor fi descalificaţi. Câştigătorii vor fi recompensaţi cu diplome şi medalii, dar şi premii cuprinse între 100 şi 1.000 de lei.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura