Criminalul rămâne şofer la Primăria Uricani

9 noiembrie 2010 | Adauga un comentariu

Carmen Cosman

Condamnat la 15 ani de închisoare pentru uciderea concubinei sale, Ioan Cocotă (foto) continuă să fie liber şi rămâne angajat al Primăriei oraşului Uricani. Când a comis fapta, Cocotă era şoferul primarului Dănuţ Buhăescu, iar acum, singurul obstacol este că are o interdicţie de a părăsi localitatea.

Dănuţ Buhăescu, primarul oraşului Uricani, nu vede nici un impediment de a-l menţine în funcţie pe Ioan Cocotă, condamnat zilele trecute la 15 ani de închisoare pentru omor. Băhăescu spune că sentinţa pronunţată de Tribunalul Hunedoara nu este definitivă şi, în consecinţă, aşteaptă să se pronunţe şi instanţa care va judeca recursul. „În momentul în care va fi o sentinţă definitivă şi irevocabilă, voi lua o decizie. Dacă aceasta nu există, mi-e greu să iau o hotărâre. Deocamdată, îşi desfăşoară activitatea aici în localitate. Este şi şofer, şi de toate, în limita fişei postului, bineînţeles”, a declarat primarul din Uricani.

Potrivit anchetatorilor, în august 2008, Ioan Cocotă şi-a ucis iubita, pe care o suspecta că îl înşală.

Publicat in: Eveniment


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Mihai Leu a „alergat” din nou

Fost campion mondial la box profesionist şi campion naţional la raliuri, hunedoreanul Mihai Leu (foto) a participat la o cursă...

Omul, la beţie şi la nervi, îşi dă foc la casă

Două incendii, într-o singură noapte, la aceeaşi gospodărie şi, culmea, produse de fiul proprietarului casei. Cu asta au avut de-a...

Biserica, loc de refugiu în faţa crizei

Mai mult decât oricând, în acest an, oamenii s-au întors în biserici, sperând ca rugăciunile să le fie ascultate, încât...

Închide