ActualitateFlash

Consilierii liberali porniţi să-l mazilească pe şeful Poliţiei Locale Deva. Capul lui Lavu îl vor!

02 ilie lavu politia locala deva (14)Oana Mihnea

Şedinţa de ieri a Consiliului Local Deva s-a desfăşurat sub semnul acuzaţiilor şi a nemulţumirilor. Mai exact, consilierii PNL au cerut demisia lui Ilie Lavu (foto), şeful Poliţiei Locale Deva, pe motiv că nu a ştiut să gestioneze corect activitatea serviciului pe care îl conduce în campania electorală.
Acuzat de abateri grave
Încă de la începutul şedinţei, consilierul PNL Daniel Ioan Crişan a ieşit la atac, acuzându-l pe şeful Poliţiei Locale Deva şi cerându-i demisia.
„Ilie Lavu, în calitate de şef al serviciului, este principalul vinovat pentru gravele nereguli care s-au produs în campania electorală pentru turul doi al alegerilor prezidenţiale. De aceea, vrem să cerem demisia lui din funcţie. În noaptea de vineri spre sâmbătă, înainte de duminica alegerilor, echipe ale PNL au fost oprite de agenţii poliţiei locale şi li s-a cerut să se legitimeze din cauza unor afişe electorale pe care le-au pus prin oraş, pe motiv că nu mai au voie să facă aşa ceva. În condiţiile în care, în Micro 15, echipele PSD nu întâmpinau nici o problemă. Ba mai mult, în zona Lido şi Opera, erau mai mulţi indivizi, de aceeaşi culoare politică, cu manifestări agresive. Nu suntem de acord cu aceste nereguli. Poliţia Locală nu a acţionat aşa cum ar fi trebuit“, a declarat consilierul liberal Daniel Crişan. Fireşte, după un asemenea atac frontal, în sala de şedinţe, agitaţia a început să prindă contur, iar o parte dintre consilieri, cei mai mulţi social-democraţi, au început să comenteze, susţinând că, de fapt, acuzaţiile liberalilor sunt doar un pretext, ca să-şi pună în funcţie un om de-al lor.
Întrebat dacă este mulţumit de activitatea poliţiei locale, primarul municipiului Deva, Petru Mărginean, a răspuns: „Niciodată nu voi fi mulţumit pe deplin, întotdeauna există loc de mai bine. Ceea ce pot să spun este că, domnul Lavu nu mai este membru de partid, dacă aici vreţi să ajungeţi, şi asta, de când a devenit şeful Poliţiei Locale. Funcţia pe care o are nu îi permite să aibă apartenenţă politică. Eu am aflat de aceste probleme doar în ziua alegerilor“, a spus primarul Mărginean.
„Dacă trebuie să plec, voi pleca“
Prezent în sala de şedinţe, Ilie Lavu a dorit să dea o replică acuzelor care i-au fost aduse. „Eu nu am de ce să mă disculp. În ultimele două săptămâni, am primit mai multe reproşuri la adresa Poliţiei Locale şi a modului de acţiune. Nu a fost nimic grav sau ilegal şi îmi asum tot ceea ce spun. Categoric, poliţişti locali sunt mai mulţi şi este posibil ca, în anumite momente, unii dintre ei să fi avut un comportament necorespunzător, lucru care va face obiectul de analiză al comisiei de disciplină. Sesizări de la populaţie am primit foarte multe şi am aplicat contravenţii. Nu a fost vorba niciodată despre părtinire politică, cine spune aşa ceva greşeşte. Domnul primar a spus foarte clar, nu sunt în nici un partid, am amendat PSD-ul, am amendat şi celelalte partide, mai puţin pe liberali. În noaptea de vineri spre sâmbătă, înainte de turul doi, la ora 5, 14 dimineaţa, patrula care venea dinspre centru a intrat în spate la IPH şi la tubul de afişaj electoral erau două persoane care rupeau sau lipeau afişe. Au fost rugate să se legitimeze, doar una dintre ele a făcut-o, cealaltă nu, motiv pentru care s-a căutat în baza de date şi s-a constatat că datele pe care ni le-a dat verbal corespundeau cu cele din acte. De aici a pornit toată discuţia, că de ce i-am legitimat. În această perioadă, au făcut sesizări atât PSD, cât şi PNL, dar poliţia locală nu are competenţa să spună că afişele sunt legale sau ilegale şi nu a putut lua măsuri ca să le rupă. Afişele au fost puse de cei abilitaţi să facă treaba asta. Deci, unde a greşit Poliţia Locală? Eu consider că nu am încălcat legea, nu avem abateri, dar dacă problema este a mea, nu mă împiedic de această funcţie. Prefer să mi se spună să plec în condiţii civilizate, dar nu sub această formă. Dacă trebuie să plec, voi pleca, nu este nici un fel de problemă“, a declarat Ilie Lavu, şeful Poliţiei Locale Deva.
Pentru lămurirea situaţiei, s-a decis convocarea unei comisii formate din reprezentanţi ai serviciului local de poliţie şi câţiva consilieri, care urmează să întocmească un raport cu activitatea Poliţiei Locale din campania electorală. Raportul va fi studiat de primar şi va fi supus atenţiei consilierilor locali în şedinţa de luna viitoare.

5 comentarii la „Consilierii liberali porniţi să-l mazilească pe şeful Poliţiei Locale Deva. Capul lui Lavu îl vor!

  • Foarte bine. Sa-l dea afara pe Lavu. In locul sau sa-l puna pe Molot. Si, fireste, in locul lui Molot sa fie Lavu. Mi se pare ceva de bun simt. Nu se poate? In judetul Hunedoara, ca in toata Romania, totul este posibil.S-ar repecta principiul, omul potrivit, la locul potrivit. Molot are experienta vasta in delatiuni, in fabricarea de plangeri penale, ceea ce tine de specificul Politiei, politice si locale. Lavu are experienta in administratie.Si, nu-i incompatibil, deocamdata.

  • lavu este ultimul primar comunist al devei .
    ne am intors de unde am plecat.
    faina tara.

  • Lavu nu e ultimul primar comunist. Ultimul a fost d-na Spinean. Ati fi vrut sa fie primar un prost , un lenes, un vagabond, un hot de buzunare, un corupt condamnat de justitie, un om fara experienta? Inainte de 89 toti primarii erau membri PCR. Acum primarii sunt membri ai partidelor existente. Culmea, acum, multi migreaza de la un partid la altul. Au de unde alege. De ce? Raspundeti-va dv. Inainte exista partidul unic.

  • Unchiu meu i cel mai tare like a Boss Lavu la putere "!

  • Vai domnule Nitescu, primarul Lavu a fost foarte…destept. A fost recrutat deoarece nu stia nici meserie, nici intelectual nu era. Deci, ce putea fi ? Activist… Nici macar comunist nu a fost pentru ca , luat la bani marunti, nici doctrina nu o cunostea. A fost doar un comunistoid, adica un executant al ordinelor primite. la fel ca Ovtavian Mirestean sau Hategan (prenumele nu i-l mai stiu). Marea…calitate a lui Hategan si Lavu consta in pritenia lor cu Nicu Ceausescu. Domnule Nitescu nu mai visati cu ochii deschisi. Regimul pe care il regretati a fost unul antiromanesc in totalitate. Conduceau oameni care nu se pricepeau la nimic, nici la…condus. Din fericire a apus. Le doresc succes consilierilor liberali.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura