Ce ne facem cu DN 7 la iarnã?

29 octombrie 2010 | Adauga un comentariu

Sorina Popa

Consilierii locali deveni nu s-au pus de acord, ieri, în şedinţă, cu privire la ce se va întâmpla cu tronsonul de pe DN 7 (Calea Zarandului), cuprins între Gară şi Oficiul Judeţean de Cadastru, având în vedere că lucrările executate de Hidroconstrucţia Haţeg la reţeaua de alimentare cu apă nu s-au finalizat şi iarna bate la uşă.

Circulaţie deviată?

Problema este că firma constructoare nu va putea readuce şoseaua la condiţiile în care să se poată circula şi în sezonul rece pe ea. În această situaţie, unii aleşi locali s-au gândit că asta va fi o problemă.

„Şoseaua de centură nu trebuie să fie blocată când vine iarna. Va fi un adevărat haos, dacă ajungem acolo. Sunt zile în care cei de la Hidroconstrucţia nu lucrează deloc pe DN 7, iar în aceste condiţii, nu vor finaliza asfaltarea, ceea ce este grav”, a declarat consilierul local PDL Mircea Borca.

La rândul său, consilierul liberal Doru Oană a susţinut că „trebuie să-i informăm pe şoferi, ca la iarnă, să se circule pe o rută ocolitoare, pe la Şoimuş, în cazul maşinilor de gabarit mare, iar cele mici să fie deviate prin oraş”.

„Am fost pe teren în urmă cu două zile, să vedem stadiul lucrărilor de pe DN 7. Acolo sunt lucruri grave. S-a surpat carosabilul în diferite locuri, trebuie refăcute ambele sensuri de drum. Am stabilit cu constructorul să refacă infrastructura şoselei până la asfalt, iar apoi, când vine vremea bună, să toarne asfaltul”, a afirmat Ludovic Szots, directorul tehnic al Primăriei Deva.

„Dacă nu se toarnă asfalat până la sosirea iernii, va fi extrem de dificil să se întreţină porţiunea respectivă din DN 7. Vom avea probleme urâte acolo”, a adăugat consilierul Borca.

Publicat in: Politica si administratie


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Fotbal week-end

Liga a II-a, seria vest, etapa a X-a, sâmbătă, 30 octombrie, ora 11.00: Mureşul Deva - Voinţa Sibiu. Liga a...

Banderole negre pentru Gogu Tonca

Echipa de fotbal Club Jiul Petroşani va evolua în partida din Liga a IV-a contra formaţiei Dacicus Orăştie cu banderole...

Spărgător de locuinţe, trimis după gratii

Un tânăr de 27 de ani, din oraşul Petrila, a fost arestat preventiv, pentru 29 de zile, fiind acuzat că,...

Închide