Băcia: Spectacole artistice în scop caritabil

9 august 2010 | Adauga un comentariu

Adriana Năstase

La iniţiativa şi cu susţinerea Primăriei Băcia, Clubul copiilor „Magic Star” din comună a organizat mai multe spectacole, destinate strângerii de fonduri necesare unui tânăr din localitate pentru efectuarea unei operaţii la inimă.
Potrivit primarului comunei Băcia, Emil Rişteiu, un tânăr din comună, în vârstă de 17 ani, are nevoie de bani, pentru suportarea unei intervenţii chirurgicale pe inimă, operaţie care se ridică la suma de 2.000 de euro. El le-a propus celor de la Clubul „Magic Star” să organizeze spectacole prin care să strângă fonduri pentru tânărul lor consătean, propunere care a fost acceptată imediat. Ca urmare, elevii de la clubul amintit, coordonaţi de Daniela Pătrău, au susţinut mai multe spectacole de dans, la căminul  cultural din satul Tâmpa, prezentându-se mai multe tipuri de dansuri, cum ar fi vals, tango, charleston sau rock and roll. Preţul biletului de intrare costa trei lei, banii strânşi  fiind donaţi tânărului bolnav. Un astfel de spectacol a avut loc şi vineri, după amiaza. Dar de data aceasta, elevii de la „Magic Star”  au prezentat câteva dansuri ţigăneşti.
„Operaţia tânărului nostru consătean este programată pentru ziua de 2 septembrie a.c. la un spital din Tg. Mureş. Sperăm să reuşim să strângem suficienţi bani pentru a ajuta familia să suporte mai uşor costurile acesteia şi tratamentul post-operatoriu”, a declarat Emil Rişteiu, edilul-şef al comunei Băcia.

Publicat in: Comunitate


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Cum funcţionează un oraş

Se spune că un bun exemplu este comparaţia. În 1995, eram în vizită la postul regional de televiziune BBC South...

Pe primarul din Bucureşci nu-l descurajează vremurile grele

Comună bogată, comună săracă. Aşa s-ar putea numi Bucureşcii Bradului. E bogată în locuri de o frumuseţe aparte, oameni harnici...

Adversari accesibili în Cupă

Două dintre cele trei echipe hunedorene calificate în etapa a III-a a Cupei României vor întâlni adversare accesibile, iar una...

Închide