„România, o poveste de succes… doar pentru FMI”

5 august 2010 | 1 Comentariu

Nicolle Ebner

În urma discuţiilor avute cu misiunea FMI, conducerea PNL a ajuns la concluzia că România şi FMI au interese contrare, iar în momentul în care liberalii vor ajunge la guvernare, ei vor renegocia, în favoarea României, clauzele din acordul cu FMI. Declaraţia a fost făcută de vicepreşedintele PNL, Dan Radu Ruşanu (foto), după întâlnirea cu membrii misiunii FMI.

„Apreciere eronată”

Potrivit datelor oficiale, la mai bine de un an de la obţinerea împrumutului, situaţia economică a României este mult mai rea, românii o duc tot mai rău, iar datoria publică s-a dublat faţă de 2008. Cu toate acestea, preşedintele misunii de evaluare a FMI în România, Jeffrey Franks, declara în luna mai 2010, că România este “o poveste de succes” şi efectele crizei au fost depăşite deja de economia românească. La o săptămână după această declaraţie, preşedintele Traian Băsescu anunţă cele mai dure măsuri de austeritate din istoria modernă a vreunei ţări: reducerea salariilor bugetarilor cu 25 la sută, a pensiilor cu 15 la sută, a ajutorului de şomaj cu 15 la sută etc. „La întrebarea pe care am pus-o membrilor misiunii, privind această apeciere mai mult decât eronată a “poveştii de succes”, Jeffrey Franks a răspuns, că din datele pe care le-a avut la dispoziţie, se prefigura o situaţie economică mult mai bună. Prin urmare, FMI îşi recunoşte greşeala în aprecierea optimistă a situaţiei reale din România”, a declarat senatorul PNL de Hunedoara, Dan Radu Ruşanu, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN.

Liberalii cu întrebările incomode…

După cum evoluează lucrurile, se pare că FMI are tot interesul ca România să fie dependentă de banii săi. Cu cât măsurile anticriză haotice ne afundă şi mai tare, cu atât FMI se arată mai interesată să ne ajute, adică să-şi plaseze banii. Prin urmare, FMI are tot interesul menţinerii dezastrului economic, astfel încât România să nu iasă la liman. Delegaţia PNL a solicitat misiunii să spună care sunt măsurile anticriză luate de Guvernul României, în 2009, în colaborare cu FMI. „Au dat ca exemplu patru măsuri. Una, privind majorarea contribuţiilor sociale cu 3,8 la sută, măsură complet greşită pentru că încurajează munca la negru, nu economia reală. A doua, creşterea accizelor, măsură care era în programul de guvernare al PNL, în 2008. A treia, reducerea numărului de salariaţi, în proporţie de unu la şapte, măsură neaplicată, şi a patra măsură, pensionarea anticipată a salariaţilor, măsură care a determinat dezechilibrarea fondului de pensii prin reducerea numărului de contribuabili şi creşterea numărului de beneficiari”, a mai declarat parlamentarul liberal.

…misiunea, cu răspunsuri amânate

Rugat să spună dacă ştie ce impact economic au avut, asupra bugetului, aceste aşa zise măsuri anticriză, Jeffrey Franks le-a promis liberalilor că se va documenta şi va da răspuns la următoarea întâlnire. “Ca fost preşedinte de bancă, ştiu că neacordarea de credite din banii disponibili înseamnă o pagubă financiară pentru banca respectivă. De aceea, România şi FMI au interese contrare. Fondul, ca orice bancă, doreşte să ne acorde un nou credit, şi în 2011. Însă, acest lucru nu se poate întâmpla dacă România ar fi în situaţia de a reuşi, în mai 2011, să ramburseze creditul de 19 milioane de euro. În această situaţie, FMI ar avea o mare problemă privind plasarea banilor”, i-a spus, cu tot respectul, Dan Radu Ruşanu, reprezentantului FMI.

Loading...

Publicat in: Politica si administratie


Comentarii (1)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. Theo spune:

    Gata . E clar . Se apropie Campania Electorala , ca a inceput dl senator Dan Ruseanu sa vina prin judet sa ne povesteasca . Acu’ nu ca nu are dreptate , dar vine cam rar si cam fara interes real pentru circumscriptia ce o reprezinta , si cum de povesti e plin podul . . .

Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Conferinţã internaţionalã de medicinã popularã

În perioada 6-8 august, va avea loc Conferinţa Internaţională „Civilizaţia şi Cultura din spaţiul Carpato-Danubian”, având ca tematici: antropologie culturală...

Gara Deva

Citind articolul colegilor mei de la „Mesagerul...” despre gara din Petroşani, mi-am amintit că doar în urmă cu câteva zile...

PSD Hunedoara schimbã garda mai repede decât trebuia

Primul mandat al preşedintelui filialei judeţene PSD Hunedoara, Florin Cazacu, (foto) se încheie mai repede decât se aştepta. Ca urmare...

Închide