„Muncim în vacanţă, nu pierdem timpul prin baruri“

23 iulie 2010 | 1 Comentariu

Livia Botici

Singura seră complet automatizată, din judeţul Hunedoara, care aparţine vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Hunedoara, Ioan Rus, produce zilnic, sute de kilograme de roşii şi castraveţi. Timp de două săptămâni, în ajutorul acestuia în procesul de recoltare, au venit doi tineri de 18 ani, care cu toate că se află în vacanţă, preferă să muncească, şi nu să-şi petreacă timpul liber pe Litoral, pe banii părinţilor.

„Mi-am îndeplinit visul”

Deşi majoritatea oamenilor de afaceri se plâng că recesiunea şi criza financiară, le fac zile negre, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Ioan Rus, nu are timp să se gândească la asemenea lucruri. Atunci când este liber, tot timpul şi-l petrece în sera pe care o deţine in localitatea Uroi, în care cultivă roşii şi castraveţi. Lucrările la seră au început în anul 2008, tot proiectul a costat 267.000 de euro, iar jumătate din bani reprezintă fonduri europene. „În urmă cu mai bine de 10 ani, cred că era prin 1998, am fost la Lausanne, împreună cu Radu Berceanu, pe atunci ministrul Industriilor. Acolo, am văzut o seră superbă, automatizată, de ultimă generaţie, şi mi-am pus în gând ca, odată, şi odată să am şi eu una la fel. Ei bine, uite că acum, după atâta timp, visul mi s-a împlinit şi pot să mă mândresc cu o superbă seră. Totul este automatizat, treaba o face un calculator, am o staţie meteo pe acoperiş, care transmite computerului date despre vreme, într-un cuvânt, totul este perfect. Mie îmi place, aici mă simt extraordinar, pentru că eu sunt de la ţară, nu m-am născut în oraş”, mărturiseşte Ioan Rus. Cu doar trei angajaţi, pe o parcelă de aproape 3.800 de metri pătraţi, Ioan Rus cultivă roşii şi castraveţi. „Zilnic, recoltăm în jur de 500 de kilograme de roşii şi alte câteva sute de kilograme de castraveţi, pe care ori le vindem în piaţă, ori vin oamenii aici, la seră şi cumpără. Oricum, am în plan ca până în anul 2012, să reuşesc să mă extind încă două hectare”, mai spune vicepreşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara.

„Decât prin baruri, mai bine la seră”

În ajutorul lui Ioan Rus, au venit doi tineri, fiul unui om de afaceri din Deva şi băiatul directorului ACR Hunedoara, ambii elevi în clasa a XII-a, la Colegiul Naţional Decebal. „Prefer să vin aici, la seră, şi să am grijă de legume, decât să stau prin baruri sau prin alte locuri. Eu vreau să urmez Facultatea de Agronomie şi îmi prinde bine munca la roşii şi la castraveţi. Îmi place mult ceea ce fac şi nu obosesc, cu toate că uneori este foarte cald în seră, temperaturile ajung şi la 40 de grade Celsius”, povesteşte tânărul Octavian Titus Doda. De aceeaşi părere este şi colegul său de clasă. „Aici, la seră, măcar învăţăm ceva şi este o relaxare pentru noi, mai ales că amândurora ne place agricultura. Eu, spre exemplu, vreau să merg la facultate, la specializarea Inginerie Agricolă, şi îmi prinde bine ceea ce practic aici. O să mai stăm o săptămână, după care vom merge la o fermă de vaci, ca să dăm o mână de ajutor şi acolo”, spune Ioan Mihai Ştaier.

Loading...

Publicat in: Actualitate, Flash


Comentarii (1)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. Pusca Curelei Late spune:

    Harnici copilasi ..

Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Doi pensionari, prădaţi de aproape 400 milioane de lei

Un bărbat, de 31 de ani, din judeţul Cluj, a fost reţinut de oamenii legii hunedoreni, după ce a reuşit...

Colegiul „I.C. Brãtianu“ din Haţeg intrã în renovare

O parte din Colegiul Naţional „I.C. Brătianu” din Haţeg va fi modernizată şi reparată pe banii Uniunii Europene. Zilele trecute,...

Bulina albă

Constantin Lupu, directorul INSEMEX Petroşani

Închide