„Ketamina”- cereri de eliberare pe bandă rulantă

15 decembrie 2010 | Adauga un comentariu

Livia Botici

După ce, în urmă cu câteva zile, trei învinuiţi din dosarul „Ketamina”, printre care şi Oana Timiş, fiica primarului din Haţeg, au fost eliberaţi din arest după trei luni de stat în spatele gratiilor, ieri, şi celelalte persoane arestate au prins curaj, şi le-au cerut magistraţilor să fie lăsate în libertate.

Pronunţarea, în această dimineaţă

În timpul termenului de judecată de ieri, care a început la ora 12, la Tribunalul Hunedoara, persoanele arestate preventiv pentru trafic de droguri (ketamină) au cerut în masă eliberarea din arest. „De dimineaţă, înaintea procesului, au fost şapte cereri de eliberare sub control judiciar, dar odată ce completul de judecată a intrat în sală, alţi nouă învinuiţi au cerut să fie lăsaţi în libertate. În total, este vorba despre 16 cereri”, a declarat Ildiko Glăman, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara, ieri, la ora 14. Până la finalul procesului, toţi cei arestaţi în dosarul „Ketamina” au cerut judecătorului de şedinţă eliberarea. „În total, în acest dosar au fost arestate preventiv 29 de persoane, iar după ce am văzut, acum câteva zile că, pentru trei dintre ele s-a admis cererea de eliberare, am decis să formulăm toţi, astfel de solicitări. Dacă în acele cazuri s-a acceptat eliberarea, în situaţia noastră de ce nu s-ar accepta? Procesul s-a terminat în această seară (n.r.- aseară), la ora 18, iar mâine dimineaţă (n.r.- astăzi), la ora 9, instanţa se va pronunţa cu privire la solicitările noastre”, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, avocatul Ioan Ştef.

Publicat in: Actualitate


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Bulina neagră

Ioan Rus, liderul grupului de consilieri PSD Petroşani

Bulina albă

Alexandru Ancuţa, înotător la CSS Hunedoara

Consilieri locali ai PSD, sanctionati de partid

Organizaţia municipală a PSD Petroşani pregăteşte sancţiuni pentru consilierii locali care au votat, alături de reprezentanţii PDL şi PNL, proiectul...

Închide