Sport

Turul ciclist al Devei va avea loc la finalul săptămânii viitoare

Ediţia a cincea a Turului Municipiului Deva la ciclism pe şosea se va desfăşura în ultimele două zile ale săptămânii viitoare, în 6 şi 7 mai. Competiţia va cuprinde două probe, contratimp individual şi fond, circulaţia urmând să fie restricţionată pe unele străzi într-un anumit interval orar.
Trafic închis şi restricţionat în timpul competiţiei
Întrecerea, ajunsă la o ediţie jubiliară, este organizată de către Clubul Sportiv „Făerag” în colaborare cu Primăria municipiului Deva. Sâmbătă, 6 mai, se va desfăşura proba de contratimp individual pe traseul DJ 707J, startul dându-se de la intersecţia cu DN7 iar sosirea va avea loc la intersecţia cu Strada Aurel Vlaicu. Traficul rutier pe DJ 707J, intersecţia cu DN7 până la intersecţia cu Strada Aurel Vlaicu va fi închis în intervalul orar 7:00 – 19:00.
Duminică, 7 mai, cicliştii se vor întrece în proba de fond în condiţii de trafic resticţionat la o bandă pe sens pe traseul: Bulevardul 1 Decembrie 1918 – Bulevardul 22 Decembrie – DN 7 – DJ 687 Sântuhalm – intersecţie DJ 708 E – Almaşu Mic – Popeşti – Cîrjiţi – Almaşu Sec – Strada Iosif Vulcan – Strada Mihai Eminescu – Strada Gheorghe Bariţiu – Piaţa Episcop Tordai Şandor Andraş – Strada Lucian Blaga – Strada Aurel Vlaicu – DJ 707J Deva – Cabana Căprioara – DN 7 – Strada Horea – Bulevardul Decebal – Bulevardul 22 Decembrie – Bulevardul 1 Decembrie 1918.  Traficul rutier va fi închis pe Strada Aurel Vlaicu de la intersecţia cu Strada Izvor până la intersecţia cu DJ 707J, DJ 707J de la intersecţia cu Strada Aurel Vlaicu până la intersecţia cu DN 7 în intervalul orar 11:00-15:00 şi Bulevardul 1 Decembrie 1918 în intervalul orar 07:00-18:00.
Recomandări de la organizatori
În timpul desfăşurării competiţiei, pentru a se evita accidentele şi evenimentele nedorite, organizatorii adresează populaţiei următoarele rugăminţi: evitarea parcării autovehiculelor pe traseul închis; reducerea circulaţiei autovehiculelor şi pietonilor; evitarea circulaţiei animalelor pe întregul traseu; respectarea indicaţiilor şi recomandărilor agenţilor de poliţie rutieră, a comisarilor de cursă şi a voluntarilor; ajutarea realizării unui spectacol sportiv desăvârşit; circularea cu atenţie în zonele amintite, în intervalele orare amintite, pentru a nu pune în pericol integritatea corporală a concurenţilor, spectatorilor şi pietonilor. Organizatorii mulţumesc pentru înţelegere şi aşteaptă un număr cât mai mare de spectatori pentru a încuraja sportul, mişcarea şi viaţa sănătoasă într-un mediu cât mai puţin poluant. (O. Mănăstire)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura