În condiţiile în care bugetul local al frumoasei aşezări hunedorene Lelese nu este mai mare de 50.000 lei pe an, nu se poate spune că această comună este una înstărită, însă tradiţiile, frumuseţile locurilor şi sufletele mari ale oamenilor sunt adevăratele bogăţii de aici. Ciprian Achim (foto), edilul-şef al comunei, este unul dintre puţinii primari hunedoreni şcoliţi de lectori belgieni, din Bruxelles, şi cu o diplomă europeană ca agent de dezvoltare. Prin urmare, a învăţat foarte bine să identifice oportunităţile de dezvoltare ale comunei, pe care, apoi, să le suprapună peste posibilităţile de finanţare europeană.
Citește mai mult