Politica si administratie

PRM nu vrea postul de viceprimar la Vulcan

Dorel Şchiopu (foto), prim-vicepreşedintele PRM Hunedoara, susţine că postul de viceprimar al municipiului Vulcan nu este o prioritate pentru organizaţia sa de partid.
Scandalul din Consiliul Local Vulcan nu s-a terminat, fiindcă aleşii USL tot încearcă mazilirea  viceprimarului PDL, Angela Stoica. Singura şansă a acestora să reuşească este să obţină votul lui Dorel Şchiopu, singurul consilier local PRM de la Vulcan, care poate înclina balanţa în favoarea uneia sau alteia dintre cele două tabere. Pentru asta, reprezentanţii USL i-au oferit acestuia postul de viceprimar. „Sunt împotriva modului de lucru al actualului viceprimar, dar funcţia respectivă nu mai este de actualitate pentru noi. Nu vreau acest post, deşi cei de la USL mi l-au propus”, a declarat Dorel Şchiopu.
În Consiliul Local Vulcan, au demisionat deja doi aleşi, unul de la PSD şi unul de la PNL. Astfel, componenţa, în prezent, a acestui consiliu este PDL-9 membrii,7- USL şi 1-PRM. În momentul în care locurile rămase vacante în urma demisiilor se vor completa de următorii aflaţi pe liste la alegeri, atunci va fi din nou echilibru între PDL şi USL, peremistul Şchiopu fiind cel care poate ajuta cu votul său o grupare sau pe cealaltă. Mai amintim că la ultima tentativă de schimbare din funcţie a viceprimarului, cei nouă consilieri locali democrat-liberali din Vulcan au lipsit, in corpore, aşa că acţiunea Opoziţiei a eşuat din nou. (S. Popa)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura