Comunitate

Edilul din Ghelari vrea turism în ţinutul Pădurenilor

04 Ioan Bulbucan - Primar Ghelari (3)Ţinutul Pădurenilor a fost binecuvântat cu atâta bogăţie naturală şi istorică, încât e păcat să o pierzi, consideră Ioan Bulbucan (foto), primarul comunei Ghelari. Aşa că nu mare i-a fost mirarea când a accesat un proiect menit să dezvolte zona din punct de vedere turistic şi l-a şi câştigat.
„Pe Măsura 313, avem câştigat un program european dedicat construcţiei unui centru de informare turistică. Se află în faza de licitaţie pentru execuţie, fiind postat pe SEAP. A mai fost nevoie de ceva mici retuşuri, aşa că a mai trecut puţin timp până am primit undă verde. Investiţia se ridică la aproximativ 200.000 de euro, iar termenul de execuţie este de un an. Construcţia va fi lângă primărie, acolo găsindu-se toate utilităţile trase. Avem destule comori de scos la suprafaţă şi promovat: furnalul de la Govăjdie, bisericile, portul popular caracteristic pădurenilor şi de asemenea, avem şi pensiuni în zonă, pentru că promovarea nu se face doar pentru comuna Ghelari, ci şi pentru comunele vecine Teliucu Inferior, Lelese, Bunila şi Topliţa. Pe raza comunei noastre sunt trei pensiuni. Proiectul mai prevede şi un observator poziţionat pe deal, aşa încât cei interesaţi să poată să se bucure de o privelişte superbă pe care le-o oferă zona noastră. De acolo, se văd foarte bine Munţii Retezat”, a arătat Ioan Bulbucan, edilul şef al comunei Ghelari. (M. Şerban)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura