Actualitate

Nume noi în guvern

Ieri, în şedinţa CEx a PSD, s-a decis ca Tudorel Toader să fie schimbat din funcţia de ministru al Justiţiei, în locul său fiind nominalizat Eugen Nicolicea.
În vârstă de 62 de ani, Nicolicea este un veteran al politicii româneşti, fiind deputat din 1992, adică de 27 de ani. Până în 2012 a fost deputat de Mehedinţi, apoi vreme de patru ani de Buzău, pentru ca în 2016 să fie ales în Călăraşi. Eugen Nicolicea are la bază o dublă profesie: inginer şi jurist.
Social-democraţii au decis şi ca alţi doi miniştri, Rovana Plumb, de la Fondurile Europene, dar şi Natalia Intotero, ministrul pentru Românii de Pretutindeni, vor trebui să demisioneze, pentru că vor candida la alegerile europarlamentare. În locul Nataliei Intotero a fost propus senatorul Tit-Liviu Brăiloiu. Deputatul PSD Oana Consuela Florea este propunerea social-democraţilor pentru Ministerul Fondurilor Europene în locul Rovanei Plumb. În vârstă de 43 de ani, Oana Florea a fost aleasă pe listele PSD Bucureşti şi este absolventă a Facultăţii de Drept. Ea a fost consilier la Parlamentul României, profesor de limba engleză, director al unei societăţi comerciale şi director executiv al Fundaţiei pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului – FACIAS. (A.Năstase)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura