Actualitate

„Meseriaşul” a lăsat-o fără bani

O femeie din Deva, care s-a înteles cu un tânăr să-i execute nişte lucrări de renovare în apartament, a rămas fără bani şi a fost şi agresată.
„Poliţia Municipiului Deva a fost sesizată de o femeie, în vârstă de 44 de ani, din muni­cipiul Deva, că în dimineaţa zilei de 19.01.2021, în timp ce se afla în locuinţă împreună cu mama sa şi un tânăr necu­nos­cut, care urma să îi execute lucrări de re­no­vare în apartament, a constatat că din po­şetă îi lipsesc 700 de lei. Femeia i-a solicitat tânărului să îi permită să îi verifice obiectele de vestimentaţie, suspectându-l că i-a sus­tras banii, moment în care acesta a agresat-o fizic şi a părăsit în grabă apartamentul”, pre­cizează IPJ Hunedoara.
Poliţiştii au reuşit să-l prindă repede pe sus­pect şi-l cercetează penal pentru tâl­hărie. Acesta este un tânăr în vârstă de 22 de ani, din municipiul Deva, faţă de care a fost luată măsura preventivă a reţinerii, pen­tru 24 de ore. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva vor decide dacă cer ares­tarea sa preventivă pe durata cerce­tă­rilor. (M. Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura