Actualitate

Lotul 4 al autostrăzii Lugoj-Deva, asfaltat pe un sens

Se pare că nu va mai trece mult timp şi vom putea circula pe Lotul 4 al Autostrăzii Lugoj-Deva. Cei de la Pro Infrastructura au filmat acest tronson, iar sensul Ilia-Deva este deja asfaltat de către constructor, ceea ce arată că lucrările se apropie, încet, încet, de final.
”Odiseea lotului 4 al Autostrăzii A1 Lugoj-Deva se apropie de sfârşit, la şase ani de la semnarea contractului (august 2013) şi după nenumărate bâlbe administrative, manipulări, promisiuni fanteziste şi probleme tehnice.
Singurul punct rămas de finalizat este celebrul deal „al liliecilor“, unde constructorul (UMB) a aşternut primul strat de asfalt între cele două viaducte de acces pe sensul spre Deva. Estimăm că tot sectorul de 22,14 km va fi pregătit de inaugurare în aproximativ patru săptămâni. Solicităm responsabililor din Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere şi celor ai antreprenorului să rezolve din timp birocraţia şi testele necesare recepţiei la terminarea lucrărilor, astfel încât şoferii să poată circula imediat ce noua autostradă este gata”, scriu cei de la Pro Infrastructura. (A.Năstase)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura